Filmul Winter Sleep, marele câştigător la Cannes

Filmul turcesc Winter Sleep/Kis uykusu, în regia lui Nuri Bilge Ceylan, a devenit marele câştigător al celei de-a 67-a ediţii a festivalului de la Cannes.
Winter Sleep este al doilea film realizat în Turcia din istorie care reuşeşte această performanţă, după The Way, regizat în 1982 de Yilmaz Guney şi Serif Goren.
Grand Prix-ul acestui an a fost primit de The Wonders/Le meraviglie, filmul regizat de Alice Rohrwacher, cu actriţa de origine română Maria Alexandra Lungu în distribuţie. Bennett Miller a primit trofeul pentru Cel mai bun regizor pentru Foxcatcher, un film inspirat din evenimente petrecute în realitate care va avea premiera românească în decembrie.
Filmul lui David Cronenberg Maps to the Stars, i-a adus actriţei Julianne Moore trofeul de interpretare feminină, în timp ce Timothy Spall a primit echivalentul masculin al trofeului pentru rolul titular din lăudatul film biografic regizat de Mike Lee, Mr. Turner.
Premiul juriului le-a revenit celui mai vârstnic şi celui mai tânăr regizor din competiţie, francezului Jean-Luc Godard, care a semnat, la 83 de ani, primul film 3D din carieră, Adieu au langage, şi canadianului Xavier Dolan pentru Mommy.
Premiul pentru Cel mai bun scenariu le-a revenit ruşilor Andrey Zvyagintsev şi Oleg Negin, pentru Leviathan, iar trofeul Camera d'Or, acordat unui film de debut, a ajuns la Party Girl, regizat de Marie Amachoukeli, Claire Burger şi Samuel Theis şi inclus în secţiunea Un certain regard.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)