Finanțări EU de 150 milioane de euro pentru reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare a infrastructurii educaţionale preuniversitare

Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin PROGRAMUL OPERAȚIONAL REGIONAL, Axa prioritară 3, DMI 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” oferă finanţări de 150 milioane euro pentru proiectele eligibile.
Apelul vizează reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare precum si crearea şi dezvoltarea campusurilor preuniversitare, în ceea ce privește următoarele tipuri de lucrări:
Lucrări de reabilitare - Lucrări fizice exprimate cantitativ, calitativ şi valoric, pentru readucerea acestora la nivelul tehnic prevăzut de reglementările tehnice în vigoare, pentru categoria de încadrare a lor.
Lucrări de modernizare - Lucrări fizice exprimate cantitativ, calitativ şi valoric, pentru ridicarea nivelului performanţelor prevăzute iniţial.
Activităţi de extindere - lucrări asupra unor clădiri, realizate atât pe verticală, prin construirea de etaje noi, mansarde, cât şi pe orizontală prin construirea unui corp anexă în continuarea clădirii existente, care să fie legat structural şi funcţional de clădirea existentă (aceeaşi destinaţie şi funcţionare a corpului anexă condiţionată de funcţionarea construcţiei iniţiale).
Fondurile NU se vor acorda pentru activităţile legate de finalizarea construcţiilor unor noi unităţi de învăţământ pre-universitar de stat.
Potrivit datelor oficiale, apelul se va lansa in 04.03.2014 , iar proiectele vor putea fi depuse începând cu 05.03.2014.
Activităţile eligibile pentru finanțare sunt:
Consolidarea, modernizarea, extinderea clădirilor (toate tipurile de infrastructură pentru învăţământul obligatoriu, exceptând Campusurile pentru Învăţământ Profesional şi Tehnic);
Consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea clădirilor şcolilor speciale: spaţii de învăţământ, spaţii de cazare, cantine, diferite facilităţi pentru acces şi activităţi didactice;
Construirea, extinderea, consolidarea, modernizarea clădirilor Campusurilor pentru Învăţământ Profesional şi Tehnic;
Dotări didactice dacă au fost prevăzute iniţial în contractul de lucrări, conform Ordinului privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile;
Modernizarea utilităţilor, inclusiv crearea de facilităţi speciale pentru persoanele cu dezabilităţi, pentru toate tipurile de infrastructură educaţională.
Beneficiarii eligibili pentru acordarea de fonduri europene sunt:
- unităţile administrativ-teritoriale (autorităţi ale administraţiei publice locale), definite conform Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum si
- parteneriatele dintre unităţile administrativ-teritoriale şi unităţi de învăţământ pre-universitar de stat ce îşi desfăşoară activitatea în imobile aflate în domeniul public al acestora.
Valoarea totală a fiecărui proiect este cuprinsă între minim 500.000 lei şi maxim 70.000.000 lei iar contribuţia proprie a solicitantului este 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Durata de implementare nu poate depăşi data de 31.12.2015.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)