Fiscul A BLOCAT CONTURILE editurii Evenimentul şi Capital

ANAF a blocat conturile editurii Evenimentul și Capital, care editează publicațiile Evenimentul Zilei, potrivit unor surse citate de agenția Mediafax, confirmate de Virgil Munteanu, directorul executiv al companiei. Oficialul a afirmat că editura a solicitat deja intrarea în insolvență, iar primul termen de judecată va fi 26 februarie.
Aceleași surse susțin că, potrivit datelor ANAF, probleme financiare grave există și la televiziunile B1TV și NașulTV, iar primele rapoarte indică faptul că Pro TV şi Antena sunt unicele televiziuni care se află la zi cu obligațiile financiare.
Am primit de la bancă că s-au blocat conturile şi poprirea aia pe bunuri au făcut-o de ieri sau alaltăieri.
În ultima perioadă datoriile societaţii Editura Evenimentul şi Capital către bugetul statului au fost diminuate cu aproximativ 3.000.000 de lei şi suntem încrezători că vom reuşi să ajungem la o înţelegere cu creditorii prin planul de reorganizare. O bună parte din aceste datorii pot fi achitate prin colectarea banilor care sunt în piaţă la debitorii noştri.
Decizia legată de structura planului de reorganizare va aparţine administratorului judiciar. Suntem convinşi că măsurile care vor fi luate nu vor afecta actuala structură de personal şi nici modalitatea de apariţie a publicaţiilor Evenimentul zilei şi Capital.
Aceleași surse susțin că, potrivit datelor ANAF, probleme financiare grave există și la televiziunile B1TV și NașulTV, iar primele rapoarte indică faptul că Pro TV şi Antena sunt unicele televiziuni care se află la zi cu obligațiile financiare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)