ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Urmările meciului pierdut pe teren propriu cu FCSB încă se văd la Dinamo. După ce ieri i-a fost reziliat contractul lui Ştefan Bărboianu, astăzi clubul condus de Ionuţ Negoiţă a anunţat despărţirea de antrenorul Flavius Stoican. Cele două părţi au convenit, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

"Am venit la Dinamo, ca și în primul mandat, cu inima deschisă și am încercat să fac totul pentru a urca echipa în clasament. Am venit într-un moment greu, luând echipa din mers, după trei etape din returul campionatului. Din păcate, lucrurile nu au ieșit așa cum mi-am propus. Mulțumesc clubului Dinamo pentru șansa oferită și le urez mult succes viitorului antrenor și tuturor foștilor colegi și elevi", a declarat fostul antrenor al echipei.

În locul lui Flavius Stoican va fi instalat Mircea Rednic, care urmează să fie prezentat astăzi într-o conferinţă de presă, de la ora 16:30. Acesta a evoluat în Ştefan cel Mare timp de opt ani, între 1983 şi 1991 şi a condus echipa în două perioade: 2006-2007, când a cucerit ultimul titlu pentru "câini" şi în 2009.