Follow the money
Nu ştiaţi cine împinge organizaţia ASUR de la spate - ai cărei reprezentanţi sunt Moise şi Cernea - în lupta împotriva firii unui neam creştin? Aceiași care au organizat Maidanul la Kiev şi care promovează homosexualitatea în forţă, numind un ambasador mondial pe această problema în încercarea de a coloniza o lume care se opune încă experimentelor sociale criminale.
Departamentul de Stat al SUA, prin Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă, a lăudat ASUR (Asociaţia Secularist-Umanistă din România) pentru programul intitulat „Stop îndoctrinării religioase în şcoli!” în România. Departamentul de Stat al SUA specifica în anii trecuţi: „În septembrie, ASUR a îndemnat Ministerul Educaţiei să retragă imediat din şcoli manualele de religie care promovează intoleranţa şi să facă toţi paşii necesari pentru a preveni îndoctrinarea religioasă. Asociaţia şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa includerii conceptelor de „păcat”, „iad” şi „diavol” în manualele de religie pentru şcolile primare. ASUR a criticat, de asemenea, înscrierea din oficiu la orele de religie şi a început o campanie pentru a informa părinţii că au dreptul să-şi retragă copiii de la ora de religie”(Sursa aici).
Emil Moise este şi absolvent al cursurilor postuniversitare – pentru doctoranzi şi profesori universitari – în programul “Religion, Globalization, and the State”, organizate de Central European University din Budapesta, Ungaria, o facultate fondată de Soros special pentru colonizarea culturala a Europei de Est. Aportul României la această şcoală ideologică a fost reprezentat de un escroc, membru marcant al GDS, "profesorul" Sorin Antohi, şeful departamentului de istorie al Universităţii Central Europene, fost turnător la Securitate, prieten al lui Tismăneanu care l-a făcut membru în Comisia Prezidenţială pentru analiză dictaturii comuniste. Relevant este faptul că Sorin Antohi a condus DOCTORATE fără să aiba titlul de doctor! (Chiar mă întreb ce s-a întâmplat cu zecile de doctorate frauduloase ale acestei şcoli de dresaj ideologic.) Aceasta chestiune de drept penal a fost escamotata de toți membrii GDS din motive de solidaritate a intelectualilor băsiști.
Remus Cernea deja nu mai are nevoie de prezentare. Este o creaţie politică a sistemului globalist care a făcut dintr-un om fără însuşiri o persoană publică. Evident, cu sprijinul presei. Este de observat cum a fost învăţat în şcolile de formare a activiştilor NWO să folosească stereotipuri verbale repetate până intră bine în capul unor oameni lipsiți de structuri interioare temeinice: "îndoctrinare religioasă", "intoleranţă, "atac la persoană", "fundamentalism" vs. "toleranţă", "eu întorc şi celălalt obraz" etc. Un demagog bine dresat şi împins de politica oficială americană la televiziuni, care i-au creat o enormă platforma publică.
Se începe cu ora de religie, iar presa îşi face datoria de Coloana a V-a a ateismului din România. Atacurile împotriva BOR sunt continue de ani de zile şi am atras atenţia într-un articol că în spatele acestora se află structuri din SRI care dirijează atacul împotriva fibrei ontologice a neamului românesc, unii dintre ei fiind membri sau susţinuţi în carieră de culte neoprotestante americane.
O să urmeze mai mult ca sigur, exact ca în Occident, după ce numărul creştinilor devine neglijabil iar propaganda permanentă reuşeşte să creeze Omul Nou, un atac împotriva simbolurilor creştine, a Crucii şi a marilor sărbători creştine - Naşterea Domnului şi Învierea -, obligarea preoţilor de a oficia căsătorii homosexuale şi considerarea sodomiei ca un fapt firesc, nu un păcat. Pentru asta se cenzurează deja pasajele biblice neconvenabile.
Pentru că România are cei mai puţini atei din Europa şi sentimentul religios este încă extrem de puternic (numai micuţa Malta ne depăşeşte procentual, dar foarte puţin), aveţi motivul pentru care această presiune ideologică a globalismului este colosală. Forţele acesteia in nu se vor da în lături că să folosească războiul "cald" după cel propagandistic, ca soluţie a acestei "probleme" de inadecvare a României la o direcție impusă pe plan mondial.
Ce se poate face ca sa ne opunem acestui fenomen de distrugere a spiritului și identității naționale? În afara unei lupte duhovnicești necesare oricărui creștin care și-a asumat un parcurs ecleziastic spre Mântuire, ar trebui sa structuram o opoziție reala. Pentru asta însă, spaima de politică inoculată nouă timp de 70 de ani ar trebui sa dispară sau măcar să fie depășită.
PS Înainte de orice, înscrieți-va copiii la ora de Religie!

Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Românii nu-l lasă singur! MESAJE DE LA CRISTELA ȘI CĂLIN GEORGESCU! Demonstrații în țară și în toată lumea:”ȘI NOI SUNTEM CĂLIN GEORGESCU!” Și polonezii au ieșit în stradă: ”Solidaritate! Astăzi România, mâine noi” - ACTUALIZĂRI VIDEO
AREST LA DOMICILIU pentru Călin Georgescu, liderul Opoziției din România! La fel ca Bolsonaro. DIICOT contestă decizia instanței. Se judecă în 48 de ore! George Simion reacționează: ”O victorie a protestelor!” VIDEO LIVE de la Arestul Central Ziua a 15-a
Claudia Marcu: Adio, telemea de oaie! Comisia Europeană interzice metoda tradițională de preparare. Ce spun ciobanii?
Recomandările noastre
TIRANIE! Cristela Georgescu, nou interviu fulminant în SUA. Mario Nawfal: Călin Georgescu, omul pe care România l-a ales ca președinte, a fost arestat, iar acum soția sa, mama a doi copii, luptă pentru eliberarea soțului ei. MAI ESTE ROMÂNIA O DEMOCRAȚIE?
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (45)