Fost consilier al președintelui rus despre planurile Moscovei de destabilizare a Ucrainei: Putin vrea înlăturarea lui Poroșenko până la sfârșitul lui 2015

Andrei Ilarionov, fost consilier economic al președintelui Vladimir Putin, susține că Rusia nu va renunța la tentativele de a destabiliza Ucraina, unul dintre obiectivele Kremlinului fiind înlăturarea de la putere a președintelui ucrainean Petro Poroșenko până la finele lui 2015.
Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii
Principalul obiectiv al forțelor pro-Kremlin, care se luptă pentru un mandat de deputat în viitoarea Radă Supremă este de a perturba activitatea parlamentului ucrainean ce va rezulta în urma alegerilor anticipate, prevăzute pentru duminică, 26 octombrie. Așa susține Andrei Ilarionov, fost consilier economic al președintelui rus Vladimir Putin între anii 2000 și 2005, relatează agenția Unian, citată de Agerpres.
Printre candidații în alegerile parlamentare din Ucraina există mulți susținători ai Kremlinului, în special în rândul forțelor democratice, afirmă Ilarionov. El spune că Putin și-ar fi trasat ca sarcină crearea unui grup cât mai numeros de deputați, care să poată bloca activitatea viitorului legislativ ucrainean.
Ilarionov, în prezent cercetător științific la Cato Institute (Institutul Cato) din SUA, susține că locatarul de la Kremlin ar fi fixat chiar și un termen pentru înlăturarea de la putere a actualului președinte ucrainean Petro Poroșenko — până la sfârșitul anului viitor.
”Kremlinul acționează în prezent mai șiret, mai creativ și folosește desigur pentru aceasta resurse considerabile. În locul omuleților verzi au venit alte argumente. Și, evident, într-o măsură mai mare”, a mai spus Ilarianov.
”Următorii doi ani, mai ales iarna și către sfârșitul anului viitor, vor fi cei mai grei. Pentru că în această perioadă vor fi mobilizate toate resursele posibile pentru a încheia acest program — programul destrămării Ucrainei suverane și independente”, mai spune Andrei Ilarionov.
Fostul consilier al liderului rus a estimat că următorii doi ani vor fi perioada cea mai favorabilă pentru realizarea acestor planuri ale lui Putin, până la venirea în ianuarie 2017 a unui șef la conducerea administrației SUA. Putin crede sincer că Barack Obama nu se poate opune ambițiilor expansioniste ale Moscovei, consideră Ilarionov, care a demisionat din funcția de consilier după ce a declarat că Rusia 'a încetat să mai fie liberă din punct de vedere politic'.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)