Fost diplomat român despre Ucraina: România să revendice Bucovina de Nord, Herţa şi judeţele de la Dunăre
Fostul ambasador al României la Beijing, Romulus Ioan Budura, a declarat că situaţia din Ucraina poate aduce avantaje ţării noastre, dar statul român trebuie să revendice Bucovina de nord, Ţinutul Herţei şi judeţele adiacente Dunării( Bugeacul). Aceste teritorii au intrat în componenţa URSS după tratatul Ribbentrop - Molotov, ultimatumul 1940 şi înfrângerea României în cel de-al doilea război mondial.
Ulterior, după destrămarea URSS, Ucraina a moştenit aceste teritorii, dar nu a recunoscut niciodată modalitatea samavolnică prin care a ajuns să le controleze.
"Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ținutului Herței și județelor adiacente Dunării se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca și asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva unirii cu Patria Mamă. Acțiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm și într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârșitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării națiunilor (așa cum s-a întamplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă și se cere a fi luată ca atare în considerare.”, se arată într-o analiză găzduită de portalul Ziarişti Online.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Senzaționalul interviu al lui Tucker Carlson cu Viktor Bout, ”negustorul morții”. Dezvăluiri despre subteranele războiului din Ucraina, adevărul despre armamentul folosit, Zelensky și Epstein și decizia Rusiei de a folosi potențialul nuclear
Faci fântână în curte și ajungi la închisoare NU e FAKE NEWS. Pedeapsă pentru "susceptibilitate" - nu pentru daună dovedită! Dreptul la supraviețuire este dat de Dumnezeu, nu de stat sub amenințarea închisorii!
Ei acoperă cerul cu ingineriile climatice, ei îți dau apoi lumina. Satelit pentru a oferi lumina Soarelui pământenilor ca la Salamina
Recomandările noastre
Părintele Arsenie Papacioc: România va avea un mare rol în istoria pământului ăstuia. Cipurile nu trebuie acceptate cu nici un chip! Rușii - un popor fără fund. Și ungurii sunt foarte primejdioși. Câinoși. (15 August 1914 – 19 iulie 2011)
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIMELE NAȚIONALE și TRĂDAREA VÂNDUȚILOR. Starea de putoare și putrefacție a moralei moraliștilor poliformi și cameloenici
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)