ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Fostul preşedinte al Clubului de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, şi fostul vicepreşedinte Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzaţi de delapidare şi spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, respectiv complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

În sarcina lui Marin Condescu ”s-a reținut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2011, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, a semnat în fals la rubrica ,'CESIONAR' şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Viorel Temelescu le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a reţinut că, în perioada 23.03.2011-29.09.2013, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de preşedinte al C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu, prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către C.S. Pandurii Lignitul Tg-Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Tg-Jiu de 1.080.000 lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv.

De cealaltă parte, în sarcina inculpatului Viorel Temelescu s-a reţinut că, neavând nicio calitate în cadrul CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, în perioada 23.03.2011-29.09.2011, a procurat şi a uzat de un număr de trei înscrisuri false denumite contract de cesiune creanţe cunoscând că acestea sunt false, pe care, ulterior, le-a prezentat spre semnare lui Marin Condescu, preşedintele CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, acordându-i sprijin nemijlocit acestuia pentru procurarea unui folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei prin inducerea în eroare a factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu-Jiu.