ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Căpitanul Universităţii Cluj din 1965, atunci când echipa câştiga Cupa României, este pe punctul de a fi aruncat în stradă.

Remus Câmpeanu stă de peste 50 de ani într-o locuinţă care acum a fost retrocedată de Primărie pe cale administrativă. Fostul jucător şi preşedinte al lui "U", în vârstă de 76 de ani, spune că nu mai poate dormi noaptea de când a primit notificarea de la municipalitate. Remus Câmpeanu cere sprijinul autorităţilor locale, iar primarul Emil Boc a promis că se va interesa de situaţia fostului fotbalist, scrie Ziua de Cluj.

Remus Câmpeanu a primit locuinţa în chirie de la Consiliul local încă de când şi-a început cariera fotbalistică. În apartament au stat şi nume de legendă ale Universităţii.

Fostul jucător spune că nu a cumpărat locuinţa pe vremea comunismului, deoarece nu a vrut să se împrumute, şi a plătit chirie la Primărie până în zilele noastre. Acum, el a primit notificare că locuinţa a fost retrocedată şi că trebuie să ia legătura cu noul proprietar pentru a stabili chiria. I s-au cerut 500 de dolari pe lună, în condiţiile în care pensia lui şi a soţiei însumează numai 2.200 de lei. Câmpeanu spune că a investit în locuinţă şi că nu are unde să se mute.

"Mă voi implica să-l spijin cu tot ce-mi stă în putinţă legal pe Remus Câmpeanu, care este un simbol al Clujului si dacă voi avea cadrul legal o să-l sprijin cu cea mai mare plăcere. Am să mă interesez de această situaţie", spune primarul Boc.