ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Deputatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Artur Reşetnicov, fost director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, susține că declarațiile președintelui României, Traian Băsescu, despre unirea cu Republica Moldova alimentează tensiunea din regiune. În acest contex, Bucureștiul ar risca să piardă "ceea ce nu-i aparţine: Iaşiul, Suceava şi întreaga Moldovă de peste Prut", a scris Reșetnicov pe o rețea de socializare.
România a început să promoveze această politică de prin anul 2007 şi cunosc acest lucru nu din auzite. Nu ştiu, însă, dacă Băsescu înţelege că aprinde un nou fitil în regiune. Bine, nu ţine cont de Moldova, dar îşi dă seama cum vor reacţiona Ungaria şi Ucraina? Potoleşte-te, Băse, că de altfel va trebuie ca România să întoarcă ceea ce nu-i aparţine: Iaşiul, Suceava şi întreaga Moldovă de peste Prut.

Declarația belicoasă a fostului șef al Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chișinău survine la două săptămâni după ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a amenințat miercuri Uniunea Europeană cu războiul, în Transnistria, în cazul asocierii Republicii Moldova la UE, iar în luna septembrie a spus chiar la Chișinău: "va fi o iarnă grea, sper să nu înghețați".

Astfel, joi, Partidul Liberal a cerut Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) să întocmească o notă verbală prin care vicepremierul rus Dmitri Rogozin să fie declarat persona non grata în Republica Moldova.