François Hollande, cel mai nepopular președinte în funcție din istoria Franței

François Hollande este cel mai nepopular președinte al Franței în timpul mandatului, potrivit unui sondaj dat publicității luni în Hexagon. Astfel, al doilea șef de stat socialist de la Palatul Elysée, după regretatul François Mitterrand, se mai bucură de aprecierea a doar 26% dintre francezi și este primul președinte care coboară sub pragul de popularitate de 30%.
Potrivit presei internaționale, simpatia pentru François Hollande a scăzut din cauza lipsei unei strategii clare de creștere economică, a creşterii taxelor şi a ratei şomajului, dar şi de bâlbâielile pe tema imigraţiei.
Ineficiența conducerii Franței, remarcată de 84% dintre respondenții la sondaj face ca și prim-ministrul Jean Marc-Ayrault să aibă o cotă de simpatie de doar 25%.
Pe de altă parte, ministrul de Interne, Manuel Valls are o cotă de încredere uriașă, de 70%, grație atitudinii ferme arătată în problema imigrației.
De asemenea, Frontul Național, formațiune politică de extremă dreapta, condusă de Marine Le Pen, a ajuns la o cotă de popularitate de 28%, la egalitate cu Partidul Socialist, tot datorită virulentei retorici anti-imigrație, dar și a discursurilor în care se susține protecționismul economic.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)