ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Preşedintele PSD, Victor Ponta, fost purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, a declarat, joi, la finalul unei reuniuni a tinerilor din TSD, că mulţi dintre cei cu care a votat la prezidenţiale din '90 până acum nu au câştigat, dar important este mersul la vot, el afirmând că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, apoi cu Mircea Geoană, informează Mediafax. Liderul social-democrat a adăugat că îl considera pe Antonescu, în primul tur din 2009, schimbarea de care era nevoie.

Premierul  precizat că, în 1990, a votat la prezidenţiale cu Ion Raţiu, care nu a câştigat, în 1992 cu Emil Constantinescu - nu a câştigat, în 1996 tot cu Constantinescu - câştigător, în 2000 cu Mugur Isărescu - nu a câştigat, în 2004 cu Adrian Năstase - nu a câştigat.

Ponta a spus că în 2009 a votat în primul tur cu Crin Antonescu, iar în al doilea cu Mircea Geoană, ambii pierzând.