GALERIE FOTO - O istorie pe verticală a Bucureştiului. Cele mai înalte clădiri din oraş
Bucureştiul nu a fost niciodată o metropolă în care să te loveşti de zgârâie-nori, construcţii care au apărut încă din anii '30.
[P] Razboiul sfarsitului lumii - Mario Vargas Llosa - comanda online
Site-ul turistic Tai-Tai.net scrie că, potrivit unui studiu realizat de Universitatea de Arhitectură Ion Mincu în urmă cu câţiva ani, solul Bucureştiului, dar şi riscul mare seismic au făcut ca în oraş să nu poată fi construită nicio clădire cu o înălţime de peste 150 de metri.
Prima clădire înaltă din Bucureşti a fost Turnul Colţei. Ridicat între anii 1709-1714, turnul de lângă Spitalul Colţea avea 50 de metri şi era cea mai înaltă clădire din oraş. În anul 1888 a fost demolat, după ce fusese grav afectat de câteva seisme.
În anul 1890 se ridică Foişorul de Foc, care devine cea mai înaltă clădire. De la înălţimea celor 42 de metri se putea vedea tot oraşul. Construcţia din apropierea Căii Moşilor a fost folosită de pompieri până în anul 1935, iar din 1963 a devenit Muzeul Pompierilor.
În 1932 se ridică, în apropiere de Piaţa Universităţii, blocul Carton. Având o înălţime de 47 de metri, blocul devine cel mai înalt punct din Bucureşti. Dominaţia sa durează numai doi ani pentru că pe Calea Victoriei apare Palatul Telefoanelor. Această contrucţie este ridicată pe sistemul zgârâie-norilor, pe schelet metalic. Are o înălţime de 52.5 metri.

Turnul Colţei, aşa cum arăta în momentul construcţiei

Blocul Carlton avea 14 etaje şi a nu a rezistat cutremurului din 1940
Palatul Telefoanelor, o clădire-simbol a oraşului
CITEŞTE continuarea istoriei pe verticală a oraşului, pe www.tai-tai.net
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Ce a descoperit Silviu Gurlui după ce a urmărit Dunărea de la izvor până în România: Anomalia de 1.000 de metri cubi pe secundă de la graniță
E așa de ”SECETĂ” pe Dunăre încât au apărut și DELFINII - VIDEO superb de azi, 2 August 2026! Sute de români contrazic cu filmări pe internet propaganda oficială cu SECAREA DUNĂRII. Care este adevărul? - FOTO/VIDEO
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Tip conținut: Știri

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)