GENOCID CULTURAL. Jihadiștii Statului Islamic distrug situri UNESCO și vând ARTEFACTE pentru a-și asigura finanțarea

UNESCO avertizează că jihadiștii Statului Islamic distrug situri aflate în patrimoniul mondial, și vând pe piața neagră artefacte valoroase pentru a-și asigura sursele de finanțare necesare atingerii obiectivului lor de a înființa un nou stat la granița dintre Siria și Irak, relatează AFP.
Irina Bokova, șefa UNESCO, a precizat că jihadiștii Statului Islamic au distrus altare, lăcașe de cult și manuscrise rare din Mosul, Tikrit și alte regiuni din Irak pe care le controlează, de unde au escavat artefacte valoroase pentru a le vinde pe piața internațională.
Potrivit doctrinei radicale a grupării Statul Islamic, care interpretează foarte strict prevederile Coranului, cei care se roagă la morminte comit un păcat capital, fiind acuzați de idolatrie.
"Clădiri vechi, datând tocmai din perioada asiriană, au fost distruse în timpul bombardamentelor. Tăblițe asiriene au fost furate și descoperite ulterior în diferite orașe din Europa. Există traficanți internaționali care îi informează pe membrii Statului Islamic care sunt obiectele de valoare pe care aceștia le pot vinde. Din păcate, nu putem face nimic pentru a preveni aceste distrugeri. Singurul lucru pe care îl putem face este să încercăm să le recuperăm", explică la rândul său directorul muzeului din Bagdad, Qais Rashid, adăugând că vânzarea unor asemenea artefacte asigură sursele de finanțare ale grupării teroriste.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)