Gabriela Firea a demisionat din PSD. Află aici MOTIVUL ce a determinat-o să ia această decizie

Senatorul Gabriela Firea a anunţat, vineri, că demisionează din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului, potrivit unui comunicat de presă remis agenţiei Agerpres.
Gabriela Firea subliniază că nu poate să asiste la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL.
Senatorul mai spune că nu poate fi părtaşă la scenarii oculte.
Ea precizează că va activa ca senator independent.
"Începând cu data de astăzi, 10 ianuarie 2014, am demisionat din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD, respectiv vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene Ilfov, precum şi din calitatea de membru al partidului. Am luat această hotărâre după 24 de ore de la decizia PNL de a accepta colaborarea în plan local cu PDL, reacţionând la conflictul din USL Ilfov prin promovarea preşedintelui PNL Ilfov în funcţia de coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile europarlamentare, timp în care niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de acest demers flagrant de rupere a USL", se arată în sursa citată.
Gabriela Firea subliniază că nu poate să asiste la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL.
"În ciuda îndemnurilor repetate pe care le-am primit, prin diverse canale, de a accepta această situaţie, pentru că aşa e în politică, nu pot să asist pasivă la încălcarea flagrantă a principiilor care au stat la baza formării USL şi pentru care am fost votaţi de oameni în 2012. Nu există nicio justificare credibilă pentru a accepta ca la nivelul judeţului Ilfov Uniunea Social Liberală să fie extinsă de la patru la şase partide, respectiv cârdăşia PNL-PDL-PPDD la care se adaugă, de formă, PSD, UNPR şi PC. După cum nu este admisibil ca primăriile neprietene să fie lăsate fără fonduri, iar PDL să deţină un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în detrimentul PSD", afirmă Firea.
Senatorul mai spune că nu poate fi părtaşă la scenarii oculte.
"Constat cu amărăciune că a fi consecventă unor idei şi principii, cum ar fi unitatea USL, care nu se poate baza decât pe respect reciproc şi pe respectarea cu stricteţe a documentelor acestei alianţe, m-a transformat în ţinta atacurilor şi ironiilor celor care pun pe primul plan interesele personale. Am promis, cu toţii, în campania electorală, că vom face dreptate până la capăt, dar se pare că nu avem toţi aceeaşi reprezentare a ideii de dreptate. Dacă sunt lideri ai USL care au o agendă politică diferită de cea asumată oficial, este problema lor, eu însă nu pot fi părtaşă la niciun fel de scenarii oculte, cu sau fără ştirea mea. Am pornit pe acest drum cu convingerea că voi putea să fac un alt fel de politică, şi nu renunţ la acest obiectiv", arată Gabriela Firea.
Ea precizează că va activa ca senator independent.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)