ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Compania rusă Gazprom ar putea impune restricţii ţărilor europene în cazul în care acestea ar livra Ucrainei gaz importat din Rusia, avertizează preşedintele companiei, Aleksei Miller, citat de presa rusă.
"În mod normal, nu se poate efectua o schimbare a direcţiei fluxului în gazoduct. Dar, dacă vom depista vreo redirecţionare a fluxului de gaze la staţii de măsurare a parametrilor fluxului din Europa, am putea impune restricţii"

, a avertizat Miller, citat de Moscow Times şi de Itar-Tass.

Rusia a sistat livrările de gaze către Ucraina la jumătatea lunii iunie, în contextul restanţelor acumulate de Kiev, al neînţelegerilor privind tarifele şi pe fondul semnării de către ucraineni a Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Livrările de gaz rusesc spre UE, prin Ucraina, nu sunt afectate.

Însă Ucraina a propus Comisiei Europene să importe din ţări europene gaz livrat direct acestora de către Rusia.