ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gazprom şi OMV au convenit marţi, la Viena, crearea unei companii mixte care să construiască şi să opereze tronsonul austriac al gazoductului South Stream, în aceeaşi zi în care preşedintele rus Vladimir Putin a cerut Parlamentului să anuleze dreptul de utilizare a forţei în Ucraina.

Acordul a fost oficializat în cadrul unei ceremonii la Viena şi reprezintă decizia finală de investiţii, se arată într-un comunicat al Gazprom, citat de Bloomberg.

Rusia a promovat proiectul South Stream după mai mulţi ani de dispute cu Ucraina, prin care tranzitează jumătate din gazele livrate de Gazprom Europei. Rusia a oprit în această lună livrările de gaze destinate Ucrainei, din cauza neînţelegerilor legate de datoriile acestei ţări.

Tronsonul austriac al South Stream, de 50 de kilometri, nu este foarte lung, dar acest fapt nu diminuează importanţa sa, întrucât este punctul terminus al gazoductului, a declarat directorul general al Gazprom, Alexey Miller, la Viena.

El a spus că acordul va consolida rolul Baumgarten, unde se va opri South Stream, ca centru nodal de livrare a gazelor în Europa Centrală şi de Est.

Acordul a fost semnat cu două zile înainte de summitul UE din Belgia, unde va fi discutată strategia de securitate energetică a blocului comunitar şi măsuri de evitare a întreruperii livrărilor de gaze, în iarna 2014-2015.