ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Campania electorală pentru alegerea preşedintelui României a scos la iveală "o linie de argumentare profund rasistă", afirmă istoricul George Damian într-un articol din Adevărul.

Mall online:Livrare gratuita in 24 de ore!

Acesta mai scrie că există o senzaţie generală de "sfâşiere fără nici un fel de şansă de reconciliere, de bătălie finală care aruncă totul în aer".

Iată textul:

Campania pentru funcţia de preşedinte al României s-a desfăşurat în mare parte în jurul identităţii etnice româneşti. Până la urmă era inevitabil acest lucru de vreme ce unul dintre foştii candidaţi nu este etnic român - au mai existat candidaţi la preşedinţia României care nu erau etnici români, însă nici unul nu a ajuns în turul al doilea cu şanse de victorie.

Am rămas nelămurit după această campanie electorală. Atribuţiile preşedintelui României sunt destul de clar prevăzute în Constituţie – există bineînţeles o amplă dezbatere asupra rolului acestei funcţii, există ambiguităţi şi nelămuriri funcţionale, însă de principiu ştim cam cu ce se ocupă sau ar trebui să se ocupe preşedintele. Însă campania electorală nu s-a prea referit la aceste chestiuni, nici măcar la problemele reprezentate de ambiguităţile mai sus menţionate. Dezbaterea a avut două subiecte principale: identitatea etnică şi votul românilor stabiliţi în străinătate. Nu există nici o îndoială că orice cetăţean român major are dreptul să voteze, iar statul român este obligat să creeze condiţiile optime pentru ca acest lucru să se întâmple. În mod normal nu ar trebui să existe o discuţie asupra dreptului de vot, cu atât mai mult o dezbatere – iar faptul că dreptul de vot şi organizarea procesului electoral este o temă centrală de dezbatere ţine de domeniul absurdului din punctul meu de vedere.

În plus, apare şi o discuţie la fel de absurdă: „Cutărescu” este preşedintele românilor din afara ţării, sau este preşedintele „judeţelor roşii”, apar hărţi în care România este sfârtecată cu o furie separatistă, apar exprimări încărcate de ură la adresa unor categorii sociale defavorizate. Senzaţia generală este de sfâşiere fără nici un fel de şansă de reconciliere, de bătălie finală care aruncă totul în aer. Însă nici lipsa dezbaterii reale, nici deturnarea atenţiei către votul din străinătate nu mi se par atât de îngrijorătoare pe cât mă sperie de-a dreptul violenţa unui rasism anti-românesc ce transpare în toate discuţiile care au dominat această campanie electorală. Totul a pornit de la implicarea factorului etnic şi religios într-o dezbatere politică. Unii prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române s-au implicat în această campanie electorală şi ar trebui sancţionaţi de forurile bisericeşti pentru asta.

În acelaşi timp nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva şi reprezentanţii altor culte au avut opinii politice pe care le-au transmis credincioşilor lor. Tratarea acestei chestiuni poate ar fi asigurat un minim de echilibru în dezlănţuirea mediatică împotriva Bisericii Ortodoxe Române.

Tonul general al mesajelor transmise a fost unul de damnare veşnică a etniei române. Pur şi simplu românii sunt incapabili de modernizare, românii nu fac parte din lumea occidentală, tot ce este românesc (dar există ceva cu adevărat românesc?!?!) are o importanţă marginală. Românii sunt destinaţi periferiei şi mocirlei. Creştinismul de rit ortodox poartă o mare vină pentru această înapoiere culturală a românilor, pentru lipsa modernizării. Revenind: lipsa modernizării este scuzabilă la alte popoare (care după eforturi susţinute se mai mişcă oarecum), dar românii pur şi simplu nu pot fi modernizaţi. Nu că nu ar vrea, mulţi dintre români îşi doresc „o ţară ca afară”, dar nu sunt capabili de aşa ceva.

Farul călăuzitor vine de la românii emigraţi în Occident, care s-au modernizat şi îi privesc dispreţuitor pe „asistaţii social” din satele lipsite de curent electric, lipsite de canalizare, lipsite de orice. Cu superioritatea şi convingerea neofiţilor, unii dintre aceşti români buni din Occident se mândresc cu faptul că au depăşit stadiul de larvă şi acum s-au transformat în fluturi. Sfaturile curg şiroaie, sfaturi bune, care dacă ar fi urmate ar îndepărta influenţa Bisericii Ortodoxe Române – fără îndoială, principala instituţie vinovată pentru lipsa canalizării şi a curentului electric de la sate.

Toată această linie de argumentare este una profunda rasistă. Nu poţi băga în aceeaşi oală milioane de oameni şi să îi treci în clasa unor fiinţe inferioare doar din cauza etniei sau a religiei. Problema principală este reprezentată de faptul că acest gen de discurs doar şi-a atins apogeul în decursul campaniei electorale, însă el exista mai dinainte şi va continua să persiste în spaţiul public indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale. Iar cel mai grav lucru este că mulţi români chiar au început să creadă că a aparţine acestui popor reprezintă un dezavantaj, îţi impune o stare de inferioritate fără de scăpare. Românii au reuşit cumva să scape de delirurile propagandei comuniste, însă această formă de rasism a început să fie însuşită de un număr din ce în ce mai mare de oameni, care chiar încep să se simtă scârbiţi de ghinionul de a se fi născut români.