Germania somează SUA ”să pună cărțile pe masă” în problema ascultării telefoanelor

La o zi după ce cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat ”dezaprobarea categorică” față de practicile serviciilor secrete americane, de a-i intercepta discuțiile telefonice, ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a somat Statele Unite ale Americii să ofere explicații ”sincere, complete şi serioase” cu privire la acţiunile de spionaj desfăşurate în Germania.
Declarația lui Guido Westerwelle a fost oferită după o discuţie cu ambasadorul american la Berlin, John B. Emerson, convocat de autoritățile germane pentru a i se cere clarificări pe acest subiect.
Cotidianul Die Welt a scris în ediţia sa de joi că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA a interceptat numai discuțiile pe care cancelarul Angela Merkel le-a purtat de pe un model mai vechi al unui telefon Nokia. În luna iulie a acestui an, cel mai important om politic german a intrat în posesia unui smartphone Blackberry, care nu a mai putut fi ascultat.
Potrivit jurnaliștilor germani, numărul vechiului telefon apare în documentele furnizate de fostul consultant CIA, Edward Snowden.
Pe de altă parte, Frankfurter Allgemeine Zeitung informează că spionajul american a interceptat doar convorbirile pe care Angela Merkel le-a purtat pe telefonul primit de la formaţiunea sa politică, Uniunea Creştin-Democrată, nu şi cele avute la telefonul oficial.
Statele Unite se află în pragul unui conflict diplomatic și cu Franța, după ce cotidianul Le Monde a dezvăluit la începutul săptămânii că NSA a efectuat 70,3 milioane de înregistrări ale datelor telefonice în Franţa între 10 decembrie 2012 şi 8 ianuarie 2013.
Fără motive şi indicii foarte serioase nu am fi întreprins un demers diplomatic de o asemenea gravitate. Informaţiile de care dispunem sunt atât de serioase, încât acest pas este necesar. Washingtonul trebuie să pună toate cărţile pe masă şi să ofere explicaţii sincere, complete şi serioase cu privire la acţiunile de spionaj desfăşurate în Germania, întrucât astfel de practici între parteneri şi aliaţi sunt inacceptabile.
Declarația lui Guido Westerwelle a fost oferită după o discuţie cu ambasadorul american la Berlin, John B. Emerson, convocat de autoritățile germane pentru a i se cere clarificări pe acest subiect.
Cotidianul Die Welt a scris în ediţia sa de joi că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a SUA a interceptat numai discuțiile pe care cancelarul Angela Merkel le-a purtat de pe un model mai vechi al unui telefon Nokia. În luna iulie a acestui an, cel mai important om politic german a intrat în posesia unui smartphone Blackberry, care nu a mai putut fi ascultat.
Potrivit jurnaliștilor germani, numărul vechiului telefon apare în documentele furnizate de fostul consultant CIA, Edward Snowden.
Pe de altă parte, Frankfurter Allgemeine Zeitung informează că spionajul american a interceptat doar convorbirile pe care Angela Merkel le-a purtat pe telefonul primit de la formaţiunea sa politică, Uniunea Creştin-Democrată, nu şi cele avute la telefonul oficial.
Statele Unite se află în pragul unui conflict diplomatic și cu Franța, după ce cotidianul Le Monde a dezvăluit la începutul săptămânii că NSA a efectuat 70,3 milioane de înregistrări ale datelor telefonice în Franţa între 10 decembrie 2012 şi 8 ianuarie 2013.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)