ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gheorghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ, s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară. Este al treilea om important din PDL care face acest pas, după Emil Boc si Gheorghe Falcă.

Ştefan a explicat că a luat această decizie pentru a fi alături de mentorul său, Traian Băsescu.

"Mişcarea Populară este proiectul lui Traian Băsescu, iar eu am fost permanent un susţinător al proiectelor sale. Am respectat mereu foarte mult faptul că Traian Băsescu a reuşit să salveze România, ducând nava cu bine la cheu pe timp de furtună", a declarat primarul Gheorghe Ştefan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Edilul din Piatra Neamţ rămâne deocamdată membru al PDL deoarece există pericolul de a-şi pierde mandatul dacă trece în altă organizaţie politică.