Gigi Becali, eliberat din închisoare pentru cinci zile

Gigi Becali a fost eliberat în secret din închisoare pentru cinci zile, acesta aflându-se alături de familie, în locuința sa din Pipera, informează Realitatea.net.
Potrivit avocatului lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, omul de afaceri a solicitat să poată merge la muncă, la Academia "Gheorghe Hagi", şi la slujbele de la o biserică din afara unităţii de detenţie fără însoţitor, precum şi să poată avea telefon mobil.
"Domnul Becali a depus o contestaţie în legătură cu unele drepturi ce îi sunt conferite prin lege şi care derivă din regimul deschis de executare a pedepsei, respectiv dreptul de a se deplasa la muncă în exteriorul penitenciarului, fără supraveghere, în mod individual, dreptul de a deţine şi folosi telefonul mobil şi dreptul de a participa la activităţi cu caracter religios, în mod individual, fără supraveghere, în afara penitenciarului. (...) La Secţia exterioară de la Valu lui Traian nu există biserică şi chiar dacă ar exista, pentru cei care execută în regim deschis legea conferă dreptul de a merge la slujbe în exteriorul penitenciarului", a declarat Bogdan Vlad.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, pe 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul Valiza şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)