ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Luni, pe aeroportul israelian Ben Gurion din Tel Aviv, au fost arestați doi turiști care au ascuns muniție în interiorul unor jucării aflate în bagajele lor, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Cei doi pasageri, un israelian și o uzbecă, urmau să decoleze spre Tașkent la bordul uni avion al companiei Uzbekistan Airways, iar israelianul în vârstă de 36 de ani a fost reperat în momentul controlului bagajului său de mână și într-o jucărie de forma unui vapor, forțele de securitate au descoperit un încărcător cu muniție. Suspectul a încercat să fugă, însă a fost arestat, iar la un control amănunțit au fost găsite ulterior gloanțe și droguri ascunse într-o păpușă în valiza unei pasagere de naționalitate uzbecă care a fost, de asemenea, reținută.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, nu este vorba despre o manevră destinată să testeze măsurile de securitate în vederea unui eventual atentat, ci despre o 'afacere de drept comun', a menționat sursa amintită fără să ofere mai multe detalii.