Grecia preia președinția semestrială a Uniunii Europene

Grecia preia azi, 1 ianuarie, pentru a cincea oară președinția prin rotație a Uniunii Europene, care, potrivit unei aprecieri recente a premierului grec, Antonis Samaras, va fi o președinție dătătoare de speranță, 'speranța unei Europe mai bune'.
Ministrul grec al afacerilor europene, Dimitris Kourkoulas, a anunțat că președinția elenă 'se va focaliza pe cele mai presante probleme ale cetățenilor europeni': imigrația, ocuparea forței de muncă, uniunea bancară și politica maritimă.
Președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a cărei țară exercită în prezent președinția prin rotație, sublinia recent că alegerile europene vor pune sub presiune cele șase luni de președinție elenă a UE și vor constrânge această țară la inițiative rapide. 'Sunt sigură că Grecia va reuși', a subliniat șeful statului lituanian.
Președinția elenă prin rotație va începe concret la 8 ianuarie, cu reuniunea de la Atena a comisarilor europeni. Apoi, premierul Samaras se va deplasa la Strasbourg, la 16 ianuarie, pentru a prezenta în Parlamentul European prioritățile acestei președinții.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)