Horațiu Pepine: Războiul surd al gazelor. România pare să fie complet singură
Deși din comunicatele oficiale nu răzbate nimic relevant, vizita de miercuri a ministrului de externe al Austriei la București a fost înconjurată de zvonul persistent că e prilejuită de legea exploatărilor offshore, adoptată recent în Parlamentul de la București. Sefa diplomației de la Viena, Karin Kneissl, a avut întâlniri la nivelul cel mai înalt, cu președintele, cu prim-ministrul și cu ministrul de externe. Însă doar Teodor Meleșcanu a făcut câteva precizări, care sunt inevitabil corelate cu subiectul operațiunilor din România ale companiei austriece OMV: „Austria rămâne în continuare al doilea mare investitor străin pe piața românească și suntem interesați, în continuare, de atragerea de noi investiții austriece în România, în condițiile în care țara noastră oferă oportunități într-o varietate de ramuri industriale, dar și un cadru legislativ prielnic pentru companiile străine”, observă Horațiu Pepine pentru Deutsche Welle.
Parlamentul a votat o lege care mărește progresiv impozitele în funcție de prețul gazului și care obligă companiile să vândă jumătate din producție pe piața românească. După adoptarea legii, petroliștii s-au declarat nemulțumiți, iar doi mesageri americani și un comisar european au îndemnat insistent România să adopte o lege îngăduitoare față de companiile extractive, cu argumentul ”securității energetice” europene, fapt care a fost la orginea speculațiilor privitoare la misiunea ministrului de externe Karin Kneissl. Cu siguranță că nu vom obține o confirmare oficială, dar se vede în schimb cu ochiul liber că s-a declanșat un război subteran între guvern și OMV, susține Horațiu Pepine. Căci joi ministrul de finanțe Eugen Teodorovici anunța că pe ordinea de zi a Guvernului se află într-o primă lectură un proiect de Hotărâre pentru reducerea prețului la gaze la 55 lei/Mwh și plafonarea la acest nivel. Plafonarea prețului fusese anunțată anterior la un post de televiziune de Darius Vâlcov, consilier al primului-ministru care semnala prețul exorbitant practicat de OMV, în ciuda faptului că beneficiază de condiții de impozitare neobișnuit de favorabile. Anunțul de joi al ministrului Eugen Teodorovici a confirmat că ne găsim într-o situație de criză. Lovitura intempestivă aplicată OMV pare a fi nu o măsură dinainte gândită, ci un răspuns la presiunile pe care compania le exercită asupra guvernului după adoptarea legii offshore.
Singura țară care i-ar putea fi României aliată, cel puțin pe jumătate, ar fi Ungaria, care are interesul vital de a iniția importul de gaz din România. Dar nerăbdarea ungurilor - și poate ambiția lor exagerată de a deveni o putere regională prin importul și depozitarea unei mari cantități de gaze - au tulburat grav ambianța, consideră Horațiu Pepine în articolul din Deutsche Welle pe care îl puteți citi integral AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Persoane: Eugen Teodorovici
Locații: România
Organizații: OMV Petrom Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)