IMAGINI VIDEO cu momentul deflagraţiei de la Volgograd. Preşedinţia României a transmis Rusiei condoleanţe

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj de condoleanţe familiilor victimelor atentatului terorist de la Volgograd, din Federaţia Rusă, informează Agerpres.
În opinia şefului statului, atentatul demonstrează că "lupta împotriva terorismului este nu numai necesară, dar şi obligatorie" pentru protejarea vieţilor cetăţenilor.
Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 40 au fost rănite duminică, în urma unui atentat sinucigaş comis de o femeie kamikaze într-o gară din Volgograd. Explozia s-a produs în apropierea detectoarelor de metal amplasate la intrarea în principala gară a oraşului.
http://youtu.be/cuVSuSiKfYI
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, îşi exprimă întreaga compasiune pentru victimele atentatului terorist care a avut loc în Gara din Volgograd şi pentru familiile acestora. În acelaşi timp, domnul preşedinte Traian Băsescu exprimă deplinul său sprijin pentru poporul Federaţiei Ruse, Guvernul Federaţiei Ruse şi preşedintele Vladimir Putin, pe care îi asigură de întreaga sa solidaritate în lupta împotriva terorismului", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
În opinia şefului statului, atentatul demonstrează că "lupta împotriva terorismului este nu numai necesară, dar şi obligatorie" pentru protejarea vieţilor cetăţenilor.
Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 40 au fost rănite duminică, în urma unui atentat sinucigaş comis de o femeie kamikaze într-o gară din Volgograd. Explozia s-a produs în apropierea detectoarelor de metal amplasate la intrarea în principala gară a oraşului.
http://youtu.be/cuVSuSiKfYI
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)