ÎNDATORARE Împrumutăm 402 euro pe secundă

Cu fiecare secundă, românii sunt tot mai datori, explică Digi24. Peste 12 miliarde de euro - atât intenţionează să se împrumute statul anul acesta, inclusiv pentru că Fiscul nu este în stare să aducă suficienţi bani la buget.
În medie, viteza cu care statul se împrumută la bănci este de peste 400 de euro pe secundă. Doar cu sumele luate în acest an s-ar putea construi peste 2.100 de kilometri de autostradă. 482 de euro s-a împrumutat România în fiecare secundă a anului trecut.
În total, peste 15 miliarde de euro au intrat în visteria statului. Banii au fost folosiţi pentru acoperirea unei părţi din cheltuieli, dar şi pentru a rostogoli credite mai vechi. Anul acesta, şefii de la Finanţe vor să ia ceva mai puţine credite: 12,7 miliarde de euro.
Cu aceşti bani s-ar putea construi mare parte din autostrăzile promise Guvernul Ponta, în jur de 2.000 de kilometri de şosea de mare viteză. Anul viitor, statul are din în plan să crească din nou datoria, la aproape la 460 de euro pe secundă. Valoarea totală a împrumuturilor se va ridica astfel la 14,5 miliarde de euro.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)