INEDIT A apărul primul ghid online de tango argentinian din România UPDATE GALERIE FOTO

Asociaţia pentru Cultură şi Tango a lansat de curând în mediul virtual un "Ghid de bune practici privind organizarea cursurilor de tango argentinian în universităţi".
Ghidul de bune practici este editat în cadrul proiectului Partener EU, finanţat de către Comisia Europeană prin programul "Tineret în acţiune", Asociaţia Susţinere pentru cooperarea europeana în domeniul tineretului, Subacţiunea 5.1 Întâlniri ale tinerilor şi responsabililor cu politicile de tineret.
Ghidul e destinat universităţilor, adică factorilor de decizie, iar studenţii sunt beneficiarii.
În urma proiectului, se mai fac şi anul acesta cursuri gratuite pentru studenţi astfel:
- în Bucureşti: la Clubul Universitar de tango de la Casa de Cultură a Studenţilor
- în Cluj: la Clubul Cultural Studenţesc din cadrul Universităţii Tehnice
- în Iaşi: doar în luna noiembrie sunt cursuri gratuite de tango la Atelierul de tango, dar studenţii au reducere permanentă la cele doua şcoli de tango din Iaşi.
CLICK AICI pentru a accesa ONLINE Ghidul de bune practici
[gallery link="file" columns="2" ids="70031,70034,70035,70036,70037,70038,70039,70040,70041,70042" orderby="rand"]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)