ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Interviul cu Andreea Mitu (100 WTA) s-a petrecut la doar câteva zile de la sosirea în țară, după un meci fericit la Fed Cup și o performanță națională, România calificându-se în Grupa Mondială a competiției. Dacă prima parte a discuției s-a axat pe sportiva Andreea Mitu, începând cu primele tangențe cu tenisul, continuând cu evoluția treptată și atingând episodul Fed Cup, partea a doua aduce în atenție mai multe detalii despre omul Andreea Mitu, într-un interviu acordat pentru ActiveNews.ro.

PRIMA PARTE A INTERVIULUI: „Aș fi dat bani să joc pentru România!"

Cum arată o zi din viața ta?

Antrenamente. Dacă sunt obosită mă trezesc mai târziu, dacă nu sunt obosită... Tot mai târziu. Prefer să dorm dimineața, mă trezesc greu, chiar greu. Între 11-13 am antrenament, înainte încălzire de 20-30 de minute, poate ăsta poate fi considerat ritual, fără asta nu intru în teren, mă rup. Apoi mănânc, apoi în funcție de cum mă simt ori mai fac al doilea antrenament, care poate fi de o oră jumtate - două. Diferă în funcție de cum mă simt și ce am nevoie și țin cont foarte mult de pregătirea fizică, de la care nu vreau să lipsesc. Prefer să fac un antrenament de pregătire fizică în schimbul unuia de tenis.

Lucrurile astea ți le stabilești  tu sau te îndrumă cineva?

Am și antrenorii care își dau cu părerea, dar eu simt și eu îmi aleg. Nu pot să mă duc să-mi forțez corpul dacă nu poate. Înainte, eram puțin  accidentată și poate continuam și în loc să mă opresc și să fiu săptămâna următoare aptă de joc  100% continuam și eram  accidentată o lună. Acum am foarte mare grijă.

Dacă n-ai fi făcut tenis, ce crezi că ai fi făcut altceva?

Drept. Sunt foarte atentă la detalii. De fapt, sunt obsedată! Mi-am depus dosarul și la ANEFS. Acolo ești acceptat direct dacă ai fost acceptat campion european cu cel mult cinci ani în urmă, iar eu am fost cu șase ani înainte. Mi-am depus dosarul cu tot ce am făcut, cu campionatele europene câștigate, cu cele naționale, dar nu a fost îndeajuns. Erau doar opt locuri și erau campioni mondiali la tae kwuano, judo, karate, karate, karate... Acolo la un turneu pe an poți deveni campion mondial.

Ai vreun ritual înainte de meciuri?

De multe ori sunt pe grabă, ăsta e ritualul meu (râde). Nu-mi place să ascult muzică la căști. Când am emoții sunt foarte agitată, când sunt relaxată sunt prea relaxată. Starea mea normală pe teren e una relaxată, chiar dacă eu mă agit în interior și mă chinui să dau, toată lumea vede că „Ia uite-o și pe asta cum dă, că n-are niciun chef, ia uite cum se mișcă". Dar așa mi-e felul. Am talent, într-adevăr, multă lume mi-a zis și am o ușurință în lovituri, care câteodată e interpretată greșit.

Cum te vezi în viitor, peste 10 ani? Încă jucând, poate antrenând?

Unii oameni au sportul în sânge și oricât de mult ai urî tenisul, pentru că sunt momente ca astea, nu cred că poți să renunți. Chiar dacă îți termini cariera, continui pe partea de antrenorat sau îți dfeschizi o academie. Nu cred că aș părăsi tenisul.

Ți-ai dori să ai copii?

Da!

I-ai îndruma spre tenis?

NU! Dacă aș avea băiat, cu siguranță nu. E foarte greu de muncă. Bine, toată munca îți e răsplătită peste ani, adică muncești  10-20 de ani și după aia ai o viață bună, dacă ai și puțin noroc, dar e mult mai ușor la fete, într-adevăr, față de nivelul băieților.

L-ai duce la fotbal? Fratele tău e la fotbal, începe să-i fie OK.

Aș prefera să învețe mai mult, ceea ce la fotbal nu se întâmplă mereu. Dacă aș avea o fată, mi-ar plăcea să facă niște cursuri de balet, de pian, să învețe cât mai multe limbi străine... Despre sport nu știu. Să-și aleagă!

Andreea Mitu
Cu fratele ei, fotbalist


Îți plac limbile străine?

Da. Vorbesc  destul de bine engleză, spaniolă (și nu m-am uitat la telenovele!), înțeleg foarte bine italiana, deși mi-e greu să vorbesc, franceză vorbesc, chiar dacă nu la perfecție.

Ce țări ai văzut și ți-au plăcut?

Nu mi-a plăcut China. Am avut o alergie urâtă acolo. Orașul e foarte poluat și de multe ori nu vezi soarele, pentru că e un strat de poluare foarte mare și ți se pare că e înnorat. Eu stăteam la etajul 20 în hotel, mă uitam pe internet cum e vremea afară și-mi scria că e soare, dar era acoperit de plafonul ăsta de poluare. Nu am văzut foarte mult, am fost doar la Hong Kong. Îmi place la Paris, am fost de multe ori, îmi place și la New York, Londra e cam ploioasă, dar nu aș zice nu și să nu uit de Miami! A fost adăugată recent pe lista mea, am o prietenă care stă în Boca.

Ce planuri de vacanță ai pentru anul ăsta?

Concediu? Serios?! (râde) Anul trecut am avut o vacanță de 10 zile și mi-a luat trei săptămâni să revin și a fost foarte greu să revin pe teren, mai bine nu făceam. Anul ăsta nu știu, poate o să am o săptămână sau 10 zile, aș vrea undeva unde e cald, prin Mexic, dar să nu mergem atât de mult. Mă tentează Thailanda, Indonezia... Mi-a intrat în sânge să călătoresc, dar mi-a intrat în sânge, pentru o vacanță aș zbura vreo 10-15 ore!

Cum se împacă programul aglomerat cu viața personală?

E foarte greu. Dacă iubitul sau partenerul de viață nu face parte din tenis și nu știe cum e treaba cu tenisul, e foarte greu. Până acum am avut din tenis și tot n-au înțeles. Nu sunt adepta relațiilor la distanță. Trebuie încredere foarte mare, iar după experiențele mele, asta-i mai greu.

Ce citești de obicei?

În ultimul timp am început să citesc foarte mult în engleză, prefer așa și poate de aici am început să vorbesc mai bine și mai bine. Ultima carte citită e a lui Federer, pe care nu am terminat-o. Îmi place Marc Levy, un scriitor francez, nu am putut să trec cu vederea „Fifty Shades of Gray", care e o altă literatură, pe care nu toată lumea poate să accepte că a citit-o. Sunt bărbați care au citit-o să vadă ce vor femeile, pentru că au fost foarte înnebunite cu ea. Mi-am cumpărat și abia aștept să citesc „Dragostea durează trei ani", am fost la piesa de teatru, am văzut filmul.

Andreea MituO parte din colecția de genți, „slăbiciunile" sportivei


Îți place teatrul?

Da! O ador pe Dorina Chiriac. Rolul ei din „O scrisoare pierdută" este genial, acolo interpretează rolul cetățeanului turmentat. Mi-a mai plăcut la Teatrul Evreiesc și la Teatrul de Comedie.

Filme?

Îmi plac multe, ca actori îmi plac Sandra Bullock, Julia Roberts, Richard Gere. Am televizorul în cameră pe care-l folosesc doar la seriale. M-am uitat la „Prison Break", sunt înnebunită după „Vampire Diaries", am fost după „Gossip Girl", acum urmăresc „Suits". Și mi-a plăcut „The Imitation Game", l-am văzut în avion și mai vrea să văd „The Theory of Everything".

Ce faci când ai nevoie de destindere?

Shopping! O sesiune de jumătate de oră, dar așa, direct, mă duc, aleg și cumpăr. Gențile! Sunt plăcerea mea vinovată. De-a lungul timpului am mai avut o nebunie cu colanți de anntrenament, aveam foarte mulți, am avut o perioadă cu paltoane, dar nu am timp să le port foarte des. Îmi place să port rochii, e mai ușor, o îmbrac direct, nu trebuie să asortez cu cămașă și mai știu eu ce. Și în ultimul timp ador accesoriile, mai ales brățările. Și-mi place să-mi fac unghiile! Mi-ar plăcea să fac un curs de make-up!

Ce hobby-uri mai ai?

Nu-mi place să dansez, nu-mi place în cluburi. Îmi place să primesc flori. Și plâng! Sunt sensibilă, mă descarc, nu țip, nu bat pe nimeni, ce?

Andreea Mitu
Doar o parte din florile cu care a fost asaltată Andreea, după performanța de la Fed Cup


Care e cea mai mare frică a ta?

Să mă muște un câine! (râde) Mi-e foarte frică, deși nu am pățit asta niciodată. Am un coșmar să nu mă muște de gambă. Mi-e frică de mare, știu să mă țin la suprafața doar, nu m-aș îneca dacă ar fi o apă lină, dar nu prea-mi place pe mare, nu aș merge pe o croazieră, spre exemplu.

Ai vreo prietenă din circuit?

E cam greu cu prietena în circuit, la noi în țară. Internațional e mai OK, eu sunt foarte prietenoasă de fel, nu am antipatii foarte multe, o am pe Diana Marcu, însă ea s-a lăsat, antrnează acum, chiar m-am antrenat recent cu ea, încă joacă foarte bine și va fi cu mine și la Madrid, eu voi juca, ea într-o vacanță, ne înțelegem foarte bine. Programul pe care-l am nu-mi permite să am prea multe prietene și nici prieteni și-mi pare rău, dar mai recuperez prin intermediul telefonului. Mai am o prietenă care nu joacă tenis, Manu, e fashion blogger și mereu o sun și o întreb „Eu cu ce ar trebui să mă îmbrac? Și pantofii ăștia la ce să-i asortez?" și mereu e foarte fericită când mă vede și-mi zice „Ești mult mai frumoasă decât cealaltă". (râde)

Andreea Mitu si Diana MarcuAlături de Diana Marcu în Dubai


Ce sporturi urmărești?

Mă uit la televizor când am timp, la înot, la atletism și mă mai uit când îi vizitez pe bunici, bunicul meu se uită foarte des, a făcut fotbal, iar tata a făcut ciclism. El spune că ciclismul e foarte greu și eu îi spun că trebuie doar să stea pe șa, să pedaleze și să se ridice din când în când. Eu, la tenis, îmi folosesc toți mușchii 100% la fiecare minge. Nu vorbim despre Turul Franței, că asta e altceva.

Dar sportivi?

Nu prea am cunoscut. Îmi place de Alina Rotaru, atletă, campioană, își tot bate recordul personal, a făcut chiar aceeași școală cu noi, generație mai mică. Cât am fost mai mică, de la 12 până pe la 16 ani, cred că m-am pregătit cu toți antrenorii din atletism, dar nu aș fi ales asta ca sport, dacă urăsc ceva, e să alerg mult.

Andreea MituO parte din cărțile preferate ale Andreei


Ce sportivi îți plac dincolo de tenis? Fotbal, ciclism?

Din toți ăia dopați, pe cine să aleg? Am citit ambele cărți ale lui Lance Armstrong, mi-au plăcut foarte mult și mi-a părut rău să văd că s-a dopat. Dau mulți bani pe cărți, îmi cumpăr de peste tot. Am încercat să citesc în franceză, dar e mai greu. Am fost dezamăgită de ce a făcut Armstrong, a trecut prin chestii foarte oribile. Un testicul tăiat, două operații pe creier, un cateter în inimă. Cine s-ar mai urca pe bicicletă să facă asta după? Am mai fost la primul meu meci de NBA, la Miami Heat și mi-a plăcut mult Dwyane Wade. Fotbal nu prea urmăresc, însă antrenorul nostru de la Fed Cup ne zicea biografia lui Lionel Messi, care făcea injecții când era mic pentru creștere și era greu, trebuia să le facă singur...

Din tenisul masculin cine-ți place?

Federer! Anul trecut am jucat tenis pe echipe în Elveția, pentru clubul lui, unde se antrenează și el și l-am prins acolo înainte să plece la turneul dinainte de US Open și anul ăsta, când m-am văzut cu el în Australia am vorbit vreo cinci minute, este un om incredibil. I-am zis că am câștigat campionatul cu echipa și mi-a zis că știa că a fost o fată, o româncă, care a jucat foarte bine și a câștigat toate meciurile. Am câștigat toate partidele, șapte simplu, șapte dublu. 14/14 și am avut și un bonus, pe lângă toate bonusurile, din partea lor. Elvețienii sunt niște oameni foarte stricți, reci, dar foarte corecți. Și anul ăsta m-au întrebat și aș vrea să joc din nou, nu vor să facă schimbări mari, vor să păstreze echipa, e cel mai bun team spirit ever (n.r. spirit de echipă) .

Andreea Mitu
Alături de Roger Federer, favoritul din tenisul masculin


Cum e o recuperare fizică după un meci greu? Toată lumea vede partea de performanță, dar care e povestea de dincolo?

Încă nu sunt cum ar trebui să fiu la capitolul recuperare fizică, dar e foarte important, fără recuperare nu faci nimic. De exemplu, am aterizat în România, după Fed Cup și după conferința de presă m-am dus direct la un masaj, eram plină de febră. Masajul ajută foarte mult și evident că ajută să ai un trainer cu tine, un kinetoterapeut. Mai sunt metode de recuperate, duș cald-duș rece, dar e groaznic și, în rest, proteine multe.


Ai un regim alimentar special?

Nu e strict. Deocamdată am un metabolism foarte bun, nu am probleme, dar nici nu-mi place să mănânc prostii, fast-food nu prea. Mănânc normal, ce-mi doresc.

Cum ți se pare tenisul, la nivel de popularitate, comparativ cu celelalte sporturi?

În România, datorită Simonei, tenisul a luat amploare în ultimii doi ani și e foarte bine, până acum erau numai știri din fotbal. Mă bucură lucrul ăsta, că se dă mai multă atenție tenisului ca sport, Simona joacă încă foarte bine, am început și noi să jucăm, deci există material de știri!