INTERVIU cu primarul fugar din Pungeşti: "Stăm cu picioarele pe bogăţie şi ne temem să nu cadă drobul de sare!"

Mircia Vlasă este primarul comunei Pungeşti, locul unde compania americană Chevron vrea să înceapă exploatarea gazelor de şist. Terenul companiei a fost dat în concesiune chiar de primar. Aflat la al treilea mandat, Mircia Vlasă susţine cu hotărâre exploatarea gazelor de şist. De aproximativ două luni evită însă să mai dea ochii cu cei care l-au votat şi recunoaşte că îi este teamă să meargă prin Pungeşti. Acesta a explicat şi ce s-a întâmplat în timpuzl protestelor în primul interviu pe care îl acordă presei.
"N-am spus nimic, am avut un gust amar de ce turnură pot să ia lucrurile. Credeţi că bine mi-a fost? Am fost sfătuit de jandarmi să nu ies în mulţime. Până nu se vor calma, nu merg. Da’ nici aşa nu mă rupeam eu mergând, la crâşmă sau prin alte părţi. Am fost ameninţat cu
moartea, lucruri murdare rău. Dar nu mi-e frică de oamenii din sat, ci de cei care vin din afară. Oamenii din sat, dacă mă întâlnesc cu ei câte unul, mă salută. Dacă sunt mai mulţi, nu mă salută. Nu le-am făcut niciun rău, eu le doresc doar bine. M-au ales nu să-i omor, ci să le fac bine. Unii vor să rămână şi să moară săraci, dar unii nu vor. Mai mulţi sunt pentru gaze decât împotrivă", a spus Mircia Vlasă pentru Adevarul.
Mircia Vlasă a explicat cum a ajuns Chevron să înceapă exploatarea gazelor de şist chiar pe terenul său.
"A venit cineva din partea unei firme, probabil reprezentând Chevron-ul, şi a spus uite aşa, aşa, în comuna dumneavoastră s-ar putea găsi gaze. Erau un bărbat şi-o femeie, au bătut la uşă şi au intrat. Eu, când am auzit, mi s-a făcut inima... ce, dovleacul îi mic! Am zis: „Taci, că ieşim din sărăcie!”. Adică sincer, sincer vă spun, ca la popă. Eu zic: „Unde?”. Zice: „Cam acolo ar fi”. Ne-am dus, ei cunoşteau terenul ca şi mine de bine. Cu vreun an înainte veniseră cu nişte utilaje mari, greoaie, cu care au făcut aşa nişte... nu sondări, nişte tatonări aşa, să vadă. Opreau din loc în loc şi băteau cu o chestie. Deşi iniţial n-am vrut să concesionez terenul, am zis că de ce tocmai eu? Dar dacă am văzut că e motivată chestiunea, am zis: „Da, domnule, ce am de pierdut?”. L-am concesionat pe o perioadă de cinci ani. Înainte îl dădeam la Porumboiu şi luam cât luam. Dacă ăştia mi-au oferit mai mult, normal că l-am dat. Nu mă întrebaţi cât, pentru că e confidenţial.
Cine ştia în 2005 (n.r. anul când a luat terenul) de gazele de şist? Nu ştia nimeni, gurile rele vorbesc ce le vine. Oricum, pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu cu exploatarea. Nu i-am adus eu pe americani, nu eu pot să-i fugăresc de aici. Fiind extravilan, hotărârile au venit de la judeţ, noi nu le-am dat niciun aviz. Eu am fost chemat la Bucureşti şi de acolo mi s-a spus că trebuie să mergem înainte. Chiar domnul Dragnea m-a chemat, anul ăsta, prin mai. A zis că să nu mai ţinem de ruşi şi de alţii care ne dau energie. Ne-au spus că nu există cale de întoarcere, că trebuie să mergem şi să căpătăm independenţă energetică. Nu să stăm cu picioarele pe bogăţie şi cu mâna întinsă pe la alte state care se enervează şi pot să închidă robinetul", a mai spus primarul fugar.
Primarul a explicat care şi sunt avantajele venirii celor de la Chevron în Pungeşti.
"În primul rând, locuri de muncă. La sondă se va lucra în trei schimburi cu 60 de oameni pe schimb. Din 60, 30 sunt specialişti, iar 30 sunt de mâna a doua. Şi n-o s-aducă din altă parte, o să ia de aici. Comăneştii, Moineştii, Oneştii au fost nişte sate. Şi cu ce s-au dezvoltat? Iar noi stăm cu picioarele pe bogăţie şi ne temem să nu cadă drobul de sare. Vor veni impozite. Abia aştept să văd arzând flacăra şi atunci să vedeţi ce impozite vor plăti către noi, către primărie, ca să prospere comunitatea. Doar nu-mi plăteşte mie, plăteşte comunei. Să le fac uliţele pietruite, să le fac... Aoleu! Câte nu sunt de făcut. Nici nu visez la asfaltări, măcar pietruiri", a spus Vlasă.
Sursa foto: Reuters

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)