ÎPS Teodosie: NU VOM ÎNDEMNA LA VACCINARE! Victor Opaschi, omul de casă al lui Ion Iliescu, își bagă coada în Biserică

Propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, condus de omul lui Ion Iliescu, Victor Opaschi, de a implica preoții în campania de convingere a oamenilor să se vaccineze anti-Covid nu a fost agreată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe. Astfel, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a declarat că nu va susține vaccinarea atâta timp cât nu se vor face analize ale vaccinului de către organisme independente, informează ziarul Național.
Secretariatul de Stat pentru Culte a organizat o videoconferință controversată cu reprezentanții Guvernului și ai celor implicați în Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) pentru a propune implicarea tuturor cultelor religioase în campania pentru promovarea vaccinării. Ideea centrală a dezbaterii a fost aceea că, fiind o acțiune de masă și de maxim interes public, vaccinarea trebuie să antreneze toate cultele religioase din România, încă din fazele timpurii ale acestui demers. Printre participanți s-au numărat Raed Arafat, Gheorghe Sorescu, secretar de stat în MAI, Sergiu Nistor, consilier prezidențial pentru cultură, culte și minorități, Victor Opaschi, secretar de stat pentru Culte, col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, precum și dr.Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședintele CNCAV. ”Prin strategia de vaccinare, România își propune să asigure accesul la vaccinare în condiții de siguranță, eficacitate și echitate pentru prevenirea infecției cu virusul SARS-CoV-2 și limitarea pandemiei de Covid-19 pe teritoriul țării”, a precizat col. dr. Valeriu Gheorghiță. Discuțiile s-au axat pe rolul cultelor religioase în informarea cetățenilor cu privire la campania de vaccinare împotriva Covid-19, precum și pe necesitatea unui dialog constant între cultele religioase și reprezentanții statului, dialog necesar pentru succesul campaniei de vaccinare, transmite sursa citată.
Mai mulți reprezentanți ai cultelor din România au declarat pentru ActiveNews cu nu au avut nici o cunoștință despre această inițiativă!
ÎPS Teodosie: Preoții ortodocși nu fac campanie pentru vaccinare că nu acesta este rolul nostru
”Noi nu ne apucăm să facem campanie pentru vaccinare, că nu acesta este rolul nostru. Noi nu facem propagandă politică și nu suntem un vehicul de transmitere a acestui mesaj”, a declarat ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru ziarul Național.
Preoții ortodocși nu vor recomanda niciun vaccin până nu vor ști cu exactitate ce conține, prin efectuarea unor analize independente, susține arhiepiscopul Tomisului. ”Mai întâi trebuie să cunoaștem ce conține acest vaccin. Noi nu luăm nimic cu ochii închiși. Atât de prudenți trebuie să fim. Mai întâi trebuie să ne documentăm și să știm sigur. Întâi să vedem ce este, nu luăm nimic fără să ne punem la curent. Există frici în societate foarte copleșitoare. Oamenii întreabă ce să facă, dar le spunem că nu este obligatoriu. Și noi nu recomandăm ce nu cunoaștem. Nu putem face asta până nu se face o analiză pertinentă a vaccinului, trebuie să existe niște specialiști neutri, oameni cu frică de Dumnezeu printre medici, care au conștiință. Mai întâi trebuie să verificăm, apoi să recomandăm. Pentru că noi lucrăm cu adevărul, care este de la Dumnezeu, acesta este invincibil, nealterat vreodată, dar cele materiale pot fi oricând alterate și nu știm ce pot lovi. Vom cere analiză chimică de laborator să vedem ce conține. Nu vedeți că și măștile au fost falsificate? Și de unde știm noi că vaccinul nu va avea efecte adverse peste 10 ani sau mai puțin? Am ascultat specialiști care au spus că, dacă nu se lasă o perioadă de testare, nu ai siguranță. Dar politicienii ne spun că ne dau ce este mai bun, dar nici ei nu știu ce dau”, a mai precizat ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Vrednic este!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Sănătate
Persoane: IPS Teodosie
Locații: România
Subiecte: Covid-19 Vaccin coronavirus vaccin COVID-19
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)