IZOLARE TOTALĂ. De frica epidemiei de Ebola, Phenianul interzice turiştilor străini să intre în Coreea de Nord

Regimul de la Phenian decide să se izoleze și mai mult. Coreea de Nord va interzice, începând cu vineri, accesul turiştilor străini pe teritoriul său. Decizia autorităţilor de la Phenian a fost luată pe fondul îngrijorărilor accentuate produse de epidemia de Ebola, informează Reuters, care citează tur-operatorii.
Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii
"Începând de vineri, 24 octombrie, oricărui turist din orice ţară străină i se va interzice pătrunderea pe teritoriul Coreii de Nord", spune Gareth Johnson, reprezentantul companiei chineze Young Pioneer Tours. Deocamdată Phenianul nu a precizat dacă restricţia de călătorie îi vizează şi pe membrii corpului diplomatic sau pe cei din lumea afacerilor, infprmează The Guardian.
Coreea de Nord este una dintre țările cele mai izolate din lume, iar cei 24 de milioane de oameni care trăiesc în statul totalitar au o interacțiune minimă cu lumea exterioară. Mass-media straină este interzisă, iar comunicarea cu turiștii este strict controlată.
Presa internațională este și ea interzisă, iar Internetul este inaccesibil pentru aproape toți locuitorii. Nici lumea nu știe mare lucru despre ce se întâmplă în această țară asiatică pe care regimul comunist de la Phenian o conduce cu mână de fier.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)