ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un copil în vârstă de doi ani dintr-o comună ieşeană se află în stare critică, fiind transportat la spital cu hipotermie, după ce a căzut, miercuri dimineaţă, într-un puţ adânc de trei metri, de unde a fost scos de către săteni, conform Mediafax.


Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că incidentul s-a petrecut în satul Todireni, comuna Bârnova, judeţul Iaşi.


„La ora 9.17 am fost sesizaţi, iar echipa medicală a fost trimisă imediat la faţa locului. Când au ajuns acolo, oamenii noştri, băiatul fusese deja scos de către săteni. Copilul este resuscitat şi este transportat, la această oră, către Spitalul Sfânta Maria din municipiu. Din ce am înţeles, copilul este în stare de hipotermie, fără activitate cardiacă, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, precizând că nu se cunosc, deocamdată, împrejurările în care copilul a căzut în puţul respectiv, dar că se fac investigaţii în acest caz.