În urmă cu ceva vreme v-am promis că voi aşterne câteva rânduri cu privire la o experienţă tare ciudată dar şi interesantă pe care am avut-o în urmă cu nişte ani în Olanda. Esenţa poveştii pare incredibilă astfel încât m-am ferit să o relatez foarte des. Sunt curioasă ce impresie vă va lăsa…

Un grup de doamne “din lumea bună”, adică foarte cunoscute, deosebit de bogate şi cu mare implicare în forfota vieţii au ţinut morţis să mă invite şi pe mine la un ceai, acasă la una dintre ele. Copiii noștri erau colegi de şcoală astfel încât nu am putut refuza. Grupul era format din patru femei foarte frumose, de naţionalităţi diferite..O rusoaică superbă, fire artistică ce se ocupa cu pictura, undeva între 40-45 ani dar fără să îşi arate vârsta, locuia în Olanda împreună cu fiul ei pentru a fi protejaţi. La Moscova, unde lucra soţul ei, ar fi fost în permanent pericol, am aflat ulterior…O braziliancă, fost model, prietena apropiată cu Giselle B. dar şi cu actriţe de pe la Hollywood, ce mi-a destăinuit “secretul” siluetelor de invidiat din această lume (nu vi-l spun pentru că nu aveţi nevoie de aşa ceva). O olandeză cu patru căsătorii la activ, dar şi cea mai în vârstă din grup, cu multă experienţă în privința relaţiilor inter-umane. Şi o americancă de origine spaniolă, catolică, devenită oaia neagră a familiei din pricina divorţului şi a renunţării la jobul incredibil pe care îl avusese.

Doamnele povesteau vesele despre experienţele lor inedite, despre festivaluri de modă la care participau anual manechinii brazilieni, petrecerile cu diamante şi cocaina de la Moscova unde modele tinere deosebit de frumoase îşi găseau sfârşitul din pricina viciilor şi altele asemenea. Eu nu scoteam o vorbă, uimită fiind de tot ce auzeam şi simţindu-mă efectiv ca într-un film.

Mi-au atras atenţia în mod deosebit cunoştinţele vaste dar şi nonşalanţa cu care vorbeau despre diamantele despre care noi toţi ştim că sunt atât de rare. Am devenit extrem de curioasă şi desigur că am început să pun întrebări. Americanca studiase o specializare despre care nu auzisem niciodată până atunci, fapt pentru care nu am putut să reţin numele. Cert este că era o expertă în diamante şi că lucrase ani de zile în fabricile de diamante din mai multe colţuri ale lumii, într-o poziție deosebită ce nu era de regulă accesibilă femeilor. Ultimul job îl avusese în Belgia de unde povestea amuzată cum se comportă evreii la lucru într-o astfel de fabrica, majoritatea bărbaţi (sau numai bărbaţi, nu îmi pot aminti exact).

Mergând pe firul întrebărilor pe care le puneam într-un mod cu totul naiv au început să îmi spună cum că de fapt diamantele nu sunt atât de rare precum se crede. Desigur că am fost şocată să aud asta, niciodată nu mi-au ajuns la urechi astfel de vorbe. Am reţinut cu exactitate ceea ce mi-au spus în acea seara de toamnă şi nu cred a uita vreodată: “diamantele nu sunt atât de rare precum se crede”, ci doar se doreşte ca noi să credem asta, diamantele “sunt destule pentru toată lumea”, şi în fine “diamonds worth nothing” ceea ce nu traduc în niciun fel întrucât încă mă mai gândesc la sensul exact al afirmaţiei. Dacă se valorifică raritatea şi ele sunt de fapt multe dar ascunse sau poate că de fapt compoziţia lor nu le face foarte “scumpe…”?!

Mâ gândesc de ani de zile la aceste vorbe, fapt pentru care nu am mai manifestat vreodată dorinţa de a deţine diamante. Am mai avut astfel de experienţe cu privire la obiecte despre care credeam că sunt deosebite doar fiindcă aşa ne sunt prezentate, nu doar de ieri de zi, ci de sute de ani. Şi mă refer aici la o aşa zisă ceramică ce se vinde cu mii şi zeci mii de euro dar care în compozitie are de fapt un amestec de argile importate din ţări diferite. Cică de fapt ar fi fost pictura deosebită, dar mai apoi la muzeu am găsit în documentarul proiectat de ei înşisi cum că pictura ar fi fost “împrumutată” din China, odată cu capturarea unor vapoare ce purtau marfă spre alte continente. Iar acum de fapt foarte rar se mai pictează manual, deși pe ele aşa stă scris. Astea le-a spus maistrul de la atelier… Aşa, ca o scurtă paranteză.

Nu mă simt în stare să fac propriile mele afirmaţii cu privire la diamante şi recunosc: nu am avut disponibilitatea de a face cercetări; însă când o doamnă cu un diamant galben de 1,3 mil. euro pe degetul mic îţi spune râzând că nu e chiar ceea ce pare… rămâi cel puţin uimit şi nu conteneşti în a-ţi pune întrebări!

Să dea Domnul să găsim adevăratele valori de pe acest pământ, pentru că părem cam ameţiţi de cap, ca să mă exprim franc!