ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Joi dimineaţă, conform declaraţiei lui  Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, patru case din sectorul 5 al Capitalei sunt cuprinse de incendiu şi există pericolul ca focul să se extindă la alte imobile aflate în apropiere, pompierii intervenind cu opt austospeciale, conform Mediafax.

Conform lui Adrian Marin, incendiul a izbucnit în jurul orei 09:00, la o casă de pe strada Surăneşti, iar ulterior flăcările au cuprins alte trei imobile aflate în apropiere.

Ca urmare a apelului primit la numărul de urgenţă 112, la faţa locului au fost trimise cinci autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar ulterior, din cauza extinderii incendiului, au fost trimise încă trei autospeciale.

O persoană care a suferit un atac de panică primeşte îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii intervin pentru stingerea incendiului, existând pericolul de propagare şi la alte imobile.