ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



La ora 18.00 se va da starul celeo de-a XXII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă care au loc la Soci. La ceremonie şi-au anunţat prezenţa șefi de stat și de guvern din 44 de țări. Peste 3.000 de sportivi și tot atâția oficiali, din circa 90 de țări, vor lua parte până pe 23 februarie la JO, cele mai scumpe din istorie (37 miliarde de euro), și la care România va fi reprezentată de 24 de sportivi, la 8 discipline.

La competiția din 1968, de la Grenoble (Franța), România a cucerit singura sa medalie din istoria participărilor la JO de iarnă, bronz prin echipajul de bob-2 persoane, alcătuit din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.

Biatlonista Eva Tofalvi (35 ani) va purta, pentru a doua oară consecutiv, drapelul echipei olimpice a României la festivitatea de deschidere a JO de la Soci. Tofalvi s-a calificat pentru a cincea oară la Jocurile Olimpice de iarnă.

La JO de la Soci, unde sunt așteptați și 13.000 de ziariști, sportivii se vor întrece pentru 98 de seturi de medalii, cu 12 în plus față de JO de la Vancouver în 2010, la 15 discipline: biatlon, bob, combinată nordică, curling, hochei pe gheață, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond, schi freestyle, short-track, skeleton, snowboard. Competițiile vor fi găzduite de 11 baze sportive, Balșoi Ice Dome (hochei), Stadionul Olimpic Fișt (ceremoniile de deschidere și închidere), Șaiba Arena (hochei), Ice Cube Curling Center (curling), Adler Arena Skating Center (patinaj viteză), Iceberg Skating Palace (patinaj viteză, short-track, patinaj artistic), Laura Biathlon & Ski Complex (biatlon, schi fond, combinată nordică), Rosa Hutor Extreme Park (schi freestyle, snowboard), Rosa Hutor Alpine Resort (schi alpin), RusSki Gorki Jumping Center (combinată nordică, sărituri cu schiurile), Sliding Center Sanki (bob, sanie, skeleton). Competiția de la Soci are trei mascote, un urs polar, un leopard și un iepure.

Televiziunea Română va deveni, începând de vineri, 7 februarie, gazda sporturilor de iarnă, cu aproape 500 de ore de transmisiuni (320 de ore de transmisie pe toate cele trei canale principale — TVR 1, TVR 2 și TVR 3 — și în jur de 160 de ore pe TVR HD, unde vor putea fi văzute cele mai importante probe), preluate și online, pe TVR+.

Cei 24 de sportivi români vor concura la Soci la 8 discipline (schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, patinaj artistic, bob, sanie și skeleton).

Componența lotului care a făcut deplasarea duminică în Rusia este următoarea:
SCHI ALPIN (3 sportivi): Alexandru Barbu (slalom uriaș și slalom special), Ioan Valeriu Achiriloaie (coborâre), Ania Caill (super-uriaș, slalom, combinată alpină); antrenor: Sebastian Barbu.
SCHI FOND (3): Timea Sara, Paul Pepene, Florin Daniel Pripici; antrenor: Ioan Lungociu și Daniel Borca.
BIATLON (2): Eva Tofalvi, Cornel Puchianu; antrenori: Simon Marton și Vasile Gheorghe.
SĂRITURI CU SCHIURILE (1): Iulian Pîtea; antrenor: Florin Spulber.
PATINAJ ARTISTIC (1): Zoltan Kelemen; antrenor: Gheorghe Chiper.
SKELETON (2): Dorin Velicu, Maria Mazilu; antrenori: Florin Bucur și Marius Tomiță Ene.
SANIE (4): Valentin Crețu (simplu masculin, ștafeta), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafeta), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă); antrenori: Sorina Țicu și Eugen Radu.
BOB (8): Nicolae Istrate și Florin Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Neagu, Paul Muntean, Dănuț Moldovan, Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin), Maria Constantin și Andreea Grecu (echipajul de dublu feminin); antrenori: Paul Neagu (feminin), Iulian Daniel Pacioianu și Silviu Dan Scurtu (masculin).