Inspecţia Judiciară a decis că afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt de natură să afecteze justiţia

"Declaraţiile premierului afectează independenţa justiţiei, inducând în rândul populaţiei un sentiment de neîncredere", a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea.
Raportul a fost transmis joi dimineaţă şi urmează să fie prezentat în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar membrii Plenului vor decide dacă şi-l vor însuşi, a precizat Tamara Manea.
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, în 8 ianuarie, Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta atât despre condamnarea lui Adrian Năstase, cât şi despre celeritatea soluţionării unor sesizări penale.
În sesizarea transmisă Inspecţiei Judiciare, Secţia pentru judecători a CSM arăta că declaraţiile premierului au caracter politic, "iar în raport cu principiul separaţiei puterilor în stat, Consiliul nu poate interveni în disputele de natură politică".
Purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, declara că în urma sesizării primite de la Consiliul Superior al Magistraturii, IJ va analiza dacă au fost aduse atingeri sistemului judiciar prin declaraţiile făcute de premier în 6 ianuarie. În cadrul acestor verificări vor fi avute în vedere şi declaraţiile premierului Victor Ponta privind sesizările trimise de Guvern la DNA.
"Nu vom verifica modul în care au fost instrumentate dosarele sau cum au fost soluţionate, ci dacă au fost tergiversări nejustificate", preciza Tamara Manea.
Potrivit sursei citate, se va verifica în ce măsura afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt reale.
"Premierul, în cadrul unei emisiuni televizate, a făcut referire la mai multe dosare. Modalitatea prin care se va face verificare o va alege inspectorul", spunea purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare.
Tamara Manea preciza că verificările nu vizează modul în care au fost instrumentate dosarele lui Adrian Năstase.
"Direcţia Naţională Anticorupţie a instumentat dosarul lui Adrian Năstase, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie în acest sens. Nu vor fi făcute verificări la acestea", a adăugat Manea.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Adrian Bordea, declara, în 10 ianuarie, că nu vor avea loc controale la ICCJ sau la DNA, ci vor fi făcute verificări ale Inspecţiei Judiciare, impuse de lege.
Judecătorul Adrian Bordea a făcut aceste precizări după ce în presă s-a vehiculat ideea că vor fi verificări la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma afirmaţiilor făcute de premierul Victor Ponta, într-o emisiune de televiziune. Premierul a spus, după condamnarea lui Adrian Năstase, că fostul premier este "condamnat politic" şi că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.
"Nu este vorba despre un control, e vorba de verificările care sunt impuse de lege, de articolul 3 litera e) din Regulamentul de organizare al Inspecţiei Judiciare, care, în urma sesizării privind apărarea independenţei justiţiei trebuie să facă verificări. Aşa scrie norma. Noi am luat practic textul din normă. Nu este nimic altceva decât ceea ce a făcut Inspecţia Judiciară de fiecare dată când a avut de apărat independenţa justiţiei", spunea Adrian Bordea.
Preşedintele CSM preciza că în conţinutul adresei transmise Inspecţiei Judiciare de către cele două secţii ale Consiliului nu s-a făcut menţiunea unui control la instanţa supremă sau la DNA.
"Atât Secţia pentru procurori, cât şi Secţia pentru judecători au avut în vedere apărarea independenţei sistemului judiciar, iar noi ne-am pronunţat şi pe apărarea independenţei, imparţialităţii procurorilor din cadrul DNA", preciza vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.
Inspecţia Judiciară a analizat dacă sunt întârzieri nejustificate în verificarea sesizărilor trimise la DNA de Corpul de control al premierului, după ce Victor Ponta a spus că pentru ilegalităţi reclamate de Guvern privind acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există răspuns de la Parchet.
Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, luni seară, la Penitenciarul Rahova.
Premierul Victor Ponta a afirmat că Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Monica Macovei şi Daniel Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)