ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În 6 septembrie va avea loc deschiderea oficială a întâlnirii, devenită deja tradiție, unde vor fi prezentate delegațiile din toate eparhiile și țările. A cincea ediție a manifestării va reuni până pe 9 septembrie în orașul de reședință a Mitropoliei Ardealului participanți cu vârste între 16-35 ani din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Albania, Macedonia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, India și altele.
 
În după-amiaza zilei de 7 septembrie va avea loc Conferința ,,Unitate. Credință. Neam. De 100 ori România” moderată de părintele Constantin Necula, iar după aceasta toți tinerii vor porni în Procesiunea unității, pe traseul: Sala Transilvania – Catedrala Ortodoxă Sfânta Treime – Piața Mare.
 
În ziua de 8 septembrie, participanții vor merge la Muzeul ASTRA din Sibiu, unde vor participa la Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului. După slujbă tinerii vor avea ocazia de a lua parte la mai multe ateliere de creație în aer liber cu tematică tradițională românească. Întorși în Piața Mare din Sibiu, tinerii vor participa seara la un concert de muzică ușoară, după care va urma surpriza organizatorilor, care va rămâne secretă până la momentul acesteia.
 
În ultima zi, 9 septembrie, la Catedrala Mitropolitană va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi, iar după slujbă va avea loc festivitatea de închidere, unde va fi predată ștafeta organizatorilor ITO 2019 ai Arhiepiscopiei Craiovei.
 
„Întâlnirea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin”, scrie Basilica.
 
Edițiile anterioare ale Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj-Napoca (2015), București (2016) și Iași (2017). Mai multe informații despre eveniment puteți afla pe pagina de Facebook a evenimentului și pe site-ul ito2018.ro.