ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Bucureştenii care aleg să se relaxeze în parcurile din Sectorul 1 al Capitalei se pot bucura de internet gratuit, după cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Sectorului 1.

Reţeaua gratuită de wireless a fost introdusă în această vară în patru mari parcuri din sector.

Începând din această vară, Primăria Sectorului 1 a introdus reţea gratuită de wireless în patru dintre parcurile pe care le administrează: Kiseleff (zona cuprinsă între Str. Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Şos. Kiseleff), Bazilescu (zona cuprinsă între Teatrul de Vară, Str. Subcetate şi Bd. Bucureştii Noi), Venus (zona Splaiul Independenţei, lângă Opera Română) şi Regina Maria.

Accesul la internet este gratuit, fără parolă, însă site-urile cu conţinut nerecomandat minorilor şi conexiunile care facilitează pirateria de materiale protejate prin drepturi de autor sunt restricţionate.