Intruziunea ideologiei de gen în educația copiilor, denunțată public de societatea civilă

Mai multe ONG denunță public actele grave de intruziune a ideologiei de gen în educația copiilor din România prin evenimente educaționale de genul taberei „GirlsUP”, ori a conferinței susținute de o persoană transgender cu elevi din județul Vrancea, ambele având același organizator, în colaborare cu Ambasada SUA din România.
Într-un comunicat semnat de Liga Părinților pentru Educație-Neamț, Centrul European pentru Educație și Training - Bacău, Asociația pentru Cultură și Educație-Rădăuți, Asociația Culturală "Nicolae Iorga"- Botoșani, Asociația "Educatori creativi -Copii inventivi" -Botoșani, se solicită public Ministerului Educației Naționale și Ministerului Tineretului și Sportului, să investigheze în baza căror programe se derulează asemenea activități de propagandă LGBT cu adolescenții din România, cu ce fonduri se derulează aceste programe, cum respectă ele drepturile copilului și ale părinților, în ce măsură se încadrează în scopul educației din România.
„În mod special, solicităm investigarea conținutului explicit al acordurilor parentale, precum și măsura în care cuprinsul acestor acorduri reflectă conținutul noțiunii de egalitate de gen, roluri de gen, identitate de gen, stereotipii de gen. Mai concret, în ce măsură părinții din România, ai cărori copii au fost sau sunt supuși acestor experimente, au cunoștință cu privire la conținutul real și deplin al acestor noțiuni și al consecințelor lor asupra psihicului copiilor care sunt instruiți sub titulatura largă a egalității de gen” se arată în comunicatul remis redacției ActiveNews.
Iată comunicatul integral:
Subscrisele, Liga Părinților pentru Educație-Neamț, Centrul European pentru Educație și Training - Bacău, Asociația pentru Cultură și Educație-Rădăuți, Asociația Culturală "Nicolae Iorga"- Botoșani, Asociația "Educatori creativi -Copii inventivi" -Botoșani,
denunțăm public actele grave de intruziune a ideologiei de gen în educația copiilor din România prin evenimente educaționale de genul taberei „GirlsUP”, ori a conferinței susținute de o persoană transgender cu elevi din județul Vrancea, ambele având același organizator în colaborare cu Ambasada SUA din România.
Noi, subscrisele ONG-uri solicităm public Ministerelor de resort, respectiv Ministerului Educației Naționale și Ministerului Tineretului și Sportului, să investigheze în baza căror programe se derulează asemenea activități de propagandă LGBT cu adolescenții din România, cu ce fonduri se derulează aceste programe, cum respectă ele drepturile copilului și ale părinților, în ce măsură se încadrează în scopul educației din România.
În mod special, solictăm investigarea conținutului explicit al acordurilor parentale, precum și măsura în care cuprinsul acestor acorduri reflectă conținutul noțiunii de egalitate de gen, roluri de gen, identitate de gen, stereotipii de gen. Mai concret, în ce măsură părinții din România, ai cărori copii au fost sau sunt supuși acestor experimente, au cunoștință cu privire la conținutul real și deplin al acestor noțiuni și al consecințelor lor asupra psihicului copiilor care sunt instruiți sub titulatura largă a egalității de gen.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)