Ion Creangă, descoperit într-o fotografie inedită la Muzeul Literaturii Române din Iaşi

scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi, a prezentat o fotografie descoperită în patrimoniul instituției pe care o conduce. Specialiștii muzeului spun că e vorba despre o ferotipie realizată la Slănic Moldova în anul 1885. Ion Creangă se afla în stațiune pentru un tratament.
"Ferotipia, de care pomenește N.A. Bogdan în „Povești și bazaconii din Moldova” (București, 1923), rămâne în istoria ilustrată a personalităților literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea — fotografie așa-zisă americană — invitai de mai multe ori pe Creangă să-și scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncușor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coșuleț de brânză sau de păstrăvi și mi-a prii mai bine decât tinicheaua... Într-o zi însă, aflându-se și cu domnul. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne așezarăm într-un tufiș de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt și noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui”, a citat Dan Lungu.
Ferotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine și accesibile forme de a deține o fotografie. Se făcea pe stradă, la târguri și bâlciuri.
"Faptul că Siegmund Packer vede o oportunitate în multiplicarea în atelierul său a celebrei ferotipii descrise de N.A. Bogdan ne demonstrează perspectiva genială pe care a avut-o acesta în istoria fotografiei, lăsându-ne astăzi moștenire una dintre puținele reproduceri ale unei imagini memorabile. Fotografia are și o altă latură memorială prin dedicația și însemnările de pe verso: „Lui V.A. Gheorghiță// 15/28 Februarie 1914// Iași// Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P Bogdan (sic)", a mai adăugat scriitorul Dan Lungu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)