ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



ACTUALIZARE 16:29 Unul dintre liderii Peluzei Cătălin Hâldan, Florin Andrei, a anunțat, pentru Mediafax, că suporterii dinamoviști vor demara proteste de amploare la adresa lui Ionuț Negoiță, întrucât acesta i-”a mințit”.
Nu ne aşteptam la decizia asta. Asta e singura variantă prin care Negoiţă nu mai e obligat să plătească datoriile, dar nu e un început pentru Dinamo. E o variantă ca el să pornească de la zero, dacă se poate spune aşa, dar ţinând cont de numele lui Dinamo, ceea ce îşi doreşte el va fi un revers negativ pentru el. Chiar dacă este o soluţie optimă din punct de vedere financiar, nu este şi punctul de vedere al suporterilor dinamovişti. E ca şi cum ai îngropa Dinamo cu totul şi ai vrea să vezi un alt Dinamo. Cred că asta îl va lovi în perioada următoare. La ultimul meci nu a fost un protest împotriva omului Ionuţ Negoiţă.

Suporterii dinamovişti vor protesta împotriva gestionării clubului Dinamo. Nu avem nimic cu omul Negoiţă aşa cum nu am avut nici cu omul Nicolae Badea. Noi vrem ca atunci când cineva îşi propune un proiect să nu ne mintă. Iar în momentul de faţă când înaintezi acţiunea de insolvenţă, tot ce ai spus înainte e nul, a fost o minciună. A încercat să ne mintă frumos.

Acţiunea de intrare în insolvenţă va fi contestată la următorul meci, dar nu ştiu încă în ce măsură şi în ce mod. Dar mai mult ca sigur această acţiune nu este pe placul niciunui suporter dinamovist. Una a spus când a preluat Dinamo şi la nici un an de zile ajungem în situaţia Rapidului. Noi datorii nu puteau să apară atâta timp cât el, bănuiesc, că a făcut un audit, pe care îl tot face de când caută aşa-zişii investitori la Dinamo. Când ai o astfel de analiză, ştii ce datorii sunt.

Că a investit 14 milioane de euro poate să spună altcuiva. Toţi care ne învârtim în jurul fotbalului ştim că astea sunt doar fabulaţii. E adevărat că nu doar ale lui, ale tuturor celor implicaţ. Să spui că ai băgat 14 milioane de euro în Dinamo ar trebui să şi dovedeşti aşa ceva. Atâta timp cât noi am luat jucători de la Severin şi acum vrei să iei de la Corona Braşov, retrogradate. Iar fondul salarial la Dinamo este cunoscut. Să spui că ai investit 14 milioane e o glumă. Dacă ar fi băgat 14 milioane în Dinamo nu ar fi fost acum în insolvenţă.

[divider]

Potrivit directorului Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, UEFA este forul care va decide dacă Dinamo va participa sau nu în cupele europene, în sezonul viitor:

"Clubul Dinamo este eligibil pentru participarea în Liga Europa, ediţia 2014-2015, pentru că a primit licenţă atât pentru Liga I, cât şi pentru cupele europene înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă. Însă decizia privind participarea în cupele europene o va lua UEFA. Pentru că este posibil ca UEFA să decidă excluderea", a afirmat Duru, pentru Mediafax.

[divider]

FC Dinamo a depus marţi, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care solicită deschiderea procedurii de insolvenţă, informeză Mediafax, la un an și două luni după ce clubul a fost preluat de omul de afaceri Ionuț Negoiță. Gruparea din Ștefan cel Mare, care va rata astfel cupele europene, este al cincilea club de Liga I care intră în insolvenţă în ultimii doi ani după FC Rapid, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi.

Dosarul a fost înregistrat cu numărul 16020/3/2014 în numele societăţii FC Dinamo 1948 SA, care administrrează clubul de fotbal din Liga I. Tribunalul Bucureşti nu a acordat încă un termen pentru acest dosar. Instanţa va analiza cererea FC Dinamo şi în cazul în care o va accepta va numi un administrator judiciar. Acesta din urmă va întocmi tabelul preliminar de creanţe până la un termen stabilit de Tribunalul Bucureşti.

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a devenit majoritar la Dinamo, în luna martie 2013, după ce a preluat acţiunile deţinute de Nicolae Badea şi pe cele ale lui Dragoş Săvulescu.

Negoiţă a devenit acţionar la Dinamo la începutul lunii august 2012, când a cumpărat, pentru o sumă de "câteva milioane" de euro, un pachet de 30 la sută din acţiunile clubului rămase în proprietatea lui Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu după retragerea lui Cristian Borcea. O proporţie de 10 la sută din acţiunile FC Dinamo se află în portofoliul vechii societăţi care a administrat gruparea "alb-roşie".

Ionuț Negoiță și-a motivat gestul printro scrisoare deschisă, în care a vorbit pe larg despre ”jaful” din ultimul deceniu de la clubul din Ștefan cel Mare:
Am preluat clubul Dinamo Bucuresti in luna martie a anului trecut. Judecand in mare parte cu sufletul, am simtit atunci ca trebuie sa salvez acest club. Si am facut-o, clubul Dinamo obtinand in doua randuri licenta necesara pentru a ramane in prima Liga.

Efortul a fost unul enorm si a insemnat o investitie de peste 14 milioane de euro. Fata de ultimii ani, in conditiile unor datorii enorme mostenite in urma unui DECENIU CRIMINAL din istoria lui Dinamo, am reusit sa aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oara dupa o lunga perioada in care formatia s-a clasat sub aceasta pozitie.

Vorbeam despre un deceniu criminal din istoria lui Dinamo, pentru ca acest club a fost JEFUIT in mai multe feluri de-a lungul acestei perioade, fie ca vorbim despre episoade clare astazi, precum Dosarul Transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut in spatele usilor inchise. Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucatori ori contracte comerciale foarte paguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre fostii actionari sau firmele acestora. Rezultatul JAFULUI a fost unul extrem de dureros si palpabil: un club afundat in datorii, aproape fara nicio sansa la viitor.

Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate sa-l aiba un dinamovist de buna credinta, care a riscat totul pentru a salva acest club.

Mai bine de sase luni am cautat parteneri sau oameni dispusi sa preia Dinamo. Cei cu care m-am intalnit, nejudecand cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie intai vindecat de cancer, pentru a putea purta discutii serioase.

Concluzia generala si unanima este ca, in acest moment, singura solutie pentru ca viitorul lui Dinamo sa existe este reorganizarea prin insolventa si crearea unui moment zero.

Am cautat toate solutiile posibile si am sperat pana in ultimul moment. Ce s-a intimplat insa recent a fost picatura care a umplut paharul, picatura care m-a convins ca acest club, fara o reforma radicala, nu mai are nicio sansa la viitor. O noua datorie de citeva milioane a aparut din senin. Este vorba despre taxele de publicitate neplatite de club in ultimii cinci ani.

In conditiile in care, aproape in fiecare saptamana din ultimul an de zile, au aparut tot felul de noi datorii facute in trecut si lasate la dospit in sertare pana a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces, fie si doar pentru a afla odata pentru totdeauna care este proportia reala a JAFULUI derulat in ultimul deceniu la Dinamo.

Pina atunci, imi exprim inca o data intreaga disponibilitate de a coopta sau de a vinde acest club unui partener care poate face mai mult decat fac eu pentru DINAMO.

A nu se intelege ca abandonez clubul Dinamo. De-a lungul intregului proces demarat, voi ramane alaturi de echipa si voi sustine cheltuielile de functionare. In plus, voi cauta solutii pentru redresarea acestei situatii.

Pentru unii, care nu inteleg dimensiunea JAFULUI de la Dinamo, aceasta zi poate fi una trista. Vreau sa-i asigur pe toti dinamovistii ca aceasta zi inseamna renasterea. Este prima zi din viitorul lui Dinamo. Singurul viitor care poate exista - unul in care trebuie sa stim sa suferim pentru a ne putea bucura la final, unul in care trebuie sa intelegem ca pentru a ne vindeca e nevoie sa ne tratam. Chiar daca acest tratament este extrem de dureros.

Astazi, mai mult ca oricand, toata suflarea dinamovista trebuie sa stranga randurile. Dinamo va redeveni ceea ce a fost odata. Numai impreuna putem reusi.