ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ofensiva violentă a jihdiștilor din Irak continuă, provocând un adevărat exod al creștinilor din nordul țării. Gruparea jihadistă Statul Islamic a preluat joi controlul asupra mai multor orașe din nordul Irakului, punând pe fugă aproximativ 100.000 de creștini. Potrivit patriarhului caldeean Louis Sako, militanții islamiști au ocupat bisericile și au dat jos crucile de pe ele, invocând un "dezastru umanitar".

Mii de creștini din localitățile din zona de nord, abandonate de forțele kurde în timpul nopții de miercuri spre joi au luat drumul exodului, spre Kurdistan, părăsindu-și casele. Alte câteva mii de oameni, din minoritatea relgioasă
Yazidi au plecat deja spre Turcia, după cucerirea, de către islamiști, a orașului Sinjar, aflat la granița cu Siria, care găzduia cea mai numeroasă populație Yazidi.

"100.000 de creștini au fost strămutați, fugind doar cu hainele de pe ei, unii pe jos, pentru a ajunge în regiunea Kurdistan", a declarat la Kirkuk, pentru AFP, patriarhul Louis Sako. El a mai spus că bisericile din orașele cucerite au fost ocupate, crucile au fost îndepartate, iar 1.500 de manuscrise creștine au fost arse.

Jihadiștii Statului Islamic au cucerit joi Qaraqosh, cel mai mare oraș creștin din Irak - cu 50.000 de locuitori -, și alte zone din provincia Ninive, cu capitala la Mosul (nord), informează site-ul La Stampa.

Lansăm un apel cu multă durere și tristețe către Consiliul de Securitate al ONU, UE și organizațiile umanitare, pentru a ajuta aceste persoane în pericol de moarte", a insistat patriarhul Sako.

Situația din Irak l-a determinat pe Papa Francisc să lanseze un apel la comunitatea internațională, cerându-i să intervină pentru a proteja populaţia din nordul Irakului de violenţele teroriştilor jihadiști. Papa şi-a exprimat susţinerea pentru „fraţii creştini persecutaţi” şi a solicitat statelor lumii să facă tot ce pot pentru a „pune capăt dezastrului umanitar” şi a proteja refugiaţii, „a căror soartă depinde de solidaritatea altora”. Suveranul Pontif a mai spus că „violența nu este niciodată învinsă prin violență”. ”Violența se învinge cu pace”, a afirmat Papa Francisc.