ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Jucătoarea română de tenis Irina Begu a acces pe tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, care debutează luni la Melbourne, după ce a învins-o în ultimul tur al calificărilor, sâmbătă, pe americanca Madison Brengle (23 ani, 147 WTA), cu 6-3, 5-7, 6-1, scrie Agerpres.

Irina Begu (23 ani, 129 WTA) și-a asigurat 30.000 dolari australieni și 50 de puncte WTA, iar în primul meci de pe tabloul principal o va înfrunta pe kazaha Galina Voskoboeva. Begu a câștigat singurul său meci cu Voskoboeva (29 ani, 66 WTA), în 2012, în sferturi la Tașkent, cu 3-6, 7-6 (1), 7-5.

România are astfel cinci românce pe tabloul principal de simplu la Melbourne. Simona Halep (22 ani, 11 WTA), cap de serie nr. 11 la feminin, va întâlni o adversară venită din calificări, în timp ce Sorana Cîrstea (N. 21) va juca împotriva neozeelandezei Marina Erakovic. Cîrstea (23 ani, 22 WTA) a câștigat singurul său meci cu Erakovic (25 ani, 50 WTA), în primul tur la Fes (Maroc), în 2008, cu 2-6, 6-3, 6-2. Monica Niculescu (26 ani, 60 WTA) o are ca adversară pe israelianca Shahar Peer (26 ani, 77 WTA), care a învins-o în 2009 la Toronto, cu 6-4, 4-6, 7-6 (4), în primul tur. Alexandra Cadanțu (23 ani, 59 WTA) are cel mai dificil meci dintre românce, cu italianca Flavia Pennetta (31 ani, 29 WTA), cap de serie nr. 28