Japonia nu a învățat nimic după dezastrul nuclear din 2011. La trei ani de la Fukushima, va fi pornită o nouă centrală nucleară

La trei ani de la dezastrul nuclear de la Fukushima, Japonia vrea să mai pornească o centrală nucleară, situație care a generat protestele japonezilor, dar și ale organizației Greenpeace.
Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii
Centrala nucleară cu două reactoare Kyushu Electric Power Co este situată în oraşul Satsumasendai (100 de mii de locuitori) din sud-vestul ţării. 19 dintre cei 26 de membri ai consiliului local au votat în favoarea repornirii centralei anul viitor. Până atunci, se vor efectua mau multe teste de securitate, informează site-ul Vocea Rusiei.
Premierul nipon Shinzo Abe s-a pronunțat in repetate rânduri in favoarea extinderii centralelor nucleare, dar, conștient de nemulțumirea opiniei publice in acest subiect sensibil, a declarat că va lăsa decizia finală în seama autorităților locale.
Greenpeace a comentat pe marginea votului dar de consiliul local din Satsumasendai, despre care a spus că vine în contradicție cu dorințele populației japoneze.
Cea mai gravă catastrofă din ultimii 25 de ani, după Cernobâl, s-a produs la centrala nucleară Fukushima 1, în ziua de 11 martie 2011, în urma unui cutremur de pământ devastator din nord-estul Japoniei.
Cel puţin 19.000 de oameni au murit atunci şi un milion de clădiri au fost distruse. Patru reactoare de la centrala Fukushima au fost avariate. Şi în prezent, nivelul de radioactivitate în zonă rămâne ridicat, iar rezultatele dezastrului sunt tot mai evidente. Foarte multe plante au mutaţii bizare, iar dacă legumele şi fructele mutante au devenit oareacum un lucru obişnuit pentru locuitorii din zonă, animalele mutante stârnesc cea mai mare îngrijorare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)