Într-un material exclusiv pentru ActiveNews, cunoscutul jurnalist Ion Spânu face o anchetă literară prin tenebrele disidenței cu voie de la stăpâniri:

CU CĂRȚILE PE FAȚĂ - DOSARELE IMPOSTURII

Una dintre cele mai mari mistificări de după Revoluție este statutul de dizident al poetei Ana Blandiana. Am scris de mai multe ori despre acest subiect controversat și voi relua aici cîteva dintre argumentele mele, însă, de data aceasta, suntem în fața unui document care ar trebui să pună capăt discuției. Iată-l:

 

 

Despre ce este vorba? Ana Blandiana, cea prezentată deseori drept „cunoscuta disidentă anticomunistă”, a primit în anul 1982 Premiul Gottfried von Herder din partea Universității din Viena, motiv pentru care a fost invitată la festivitatea de premiere în ziua de 11 mai 1982. Trebuie specificat că Premiul Herder era un premiu destul de politic, cam ca Eurovisionul de azi. Mai adăugăm că, potrivit cutumelor premiului, la recomandarea Anei Blandiana, în 1982 a ajuns la Viena și apoi la Munchen, cu o bursă Herder, tânărul, pe-atunci, Emil Hurezeanu, azi ambasadorul regimului de la București în Republica Germania.

Dar, cum la vremea aceea orice plecare în străinătate se făcea doar cu acordul PCR, cunoscutul scriitor Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, se adresează celebrei Suzana Gâdea, care era atunci președinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste, căreia îi comunică dorința Anei Blandiana și a soțului său, Romulus Rusan, de a face cu acest prilej o excursie prin mai multe țări timp de 90 de zile:

„Tovarășii Ana Blandiana și Romulus Rusan doresc să viziteze, de asemenea, Franța, R.F. Germania, Elveția, Italia, Grecia, Turcia, Egipt, Israel, în scop de studii și documentare cultural-literară, în vederea scrierii unor cărți despre civilizațiile mediteraneene și interferența lor cu cultura română. Această deplasare în țările mai sus menționate urmează să aibă loc de la începutul lunii mai 1982, PENTRU O DURATĂ TOTALĂ DE 90 DE ZILE”!

Toată lumea, nu numai cei care au trăit în acea perioadă, știe că era aproape imposibil să plece cineva în străinătate pentru trei luni, mai ales dacă pleca împreună cu familia, cu atît mai mult, cu cît motivul era unul de-a dreptul hazliu, cum este cel invocat de cuplul Blandiana-Rusan, adică „documentarea” în 9 țări occidentale!

Iar dacă solicitantul era un „cunoscut disident al PCR”, nici nu se punea problema ieșirii din țară, darămite susținerea unei asemenea excursii de documentare. Cu toate acestea, pentru Ana Blandiana și soțul său, Romulus Rusan, s-a putut obține aprobarea de la PCR!

Călătoria a avut loc, o mărturisește chiar Ana Blandiana într-un interviu din 5 martie 2020 pentru Agerpres, în care vorbește despre cartea „O călătorie spre marea interioară”, scrisă de soțul ei:

„Este o carte din multe puncte de vedere interesantă. Este, în primul rând, o descriere a călătoriei pe care am făcut-o împreună în Mediterana, marea dintre pământuri, în latină, de unde și titlul sugestiv. Am făcut acea călătorie cu banii Premiului Herder pe care l-am primit în 1982. Cartea a apărut în trei volume, în 1987, '88 și '89. Într-un fel a fost o carte fără noroc, pentru că în atmosfera de atunci nu s-a scris despre ea, iar după aceea a venit Revoluția. Mai trebuia să apară un volum despre Grecia, Turcia, Egipt și să se termine cu Israelul. Noi doi nu ne dorisem, toată viața, decât să facem această călătorie”.

Nu a fost singura călătorie de acest gen a cuplului în cauză. Cei doi au mai avut și un lung turneu în patria popoarelor, URSS, pe traseul Moscova, Leningrad, Tașkent, Samarkand, Erevan. Din URSS, cei doi urmează să petreacă nu mai puțin de 144 de zile, între decembrie 1973 și mai 1974, în Statele Unite, rezultatul excursiei de documentare fiind publicat în volumul lui Romulus Rusan, "America ogarului cenușiu”, apărut în 1977 (anul rascoalei minerilor) la editură Cartea Românească într-un tiraj de 47.870 de exemplare. Că să nu se lase mai prejos, peste ani, în 1987 (anul revoltei muncitorilor brașoveni), Ana Blandiana publică la Editura Sport-Turism volumul "Orașe de silabe”, care cuprinde impresiile "disidentei” RSR de pe tot globul, descriind (numai) 100 de orașe dragi de pe toate meridianele lumii, după cum a numărat un coleg ziarist.

Extrem de recunoscătoare Partidului pentru excursia privilegiată din 1982, Ana Blandiana avea să publice și ea în 1983, în „Almanahul Luceafărul” două poezii care-i definesc „disidența”. Cităm aici două strofe din pezia „Odă”:

 „Candoarea mi-a-nflorit în ochi definitiv

Cu-ntâiul plâns în curtea școlii sub castani

Când clasa mea primea cravata roșie festiv,

Și sufeream respinsă grav de colectiv

Că nu-mplinisem încă nouă ani...

Candoarea scrijelată de mâna ta lucid

În ochii mei, dramatic deschiși spre mâna ta,

Oricâte maluri s-ar sedimenta,

Nu-mi vor putea-o șterge.

Candoarea ca un zid

Va măsura maturitatea mea, Partid!”

De altfel, chiar prima strofă a acestei poezii „anticomuniste” a fost folosită într-un scheci de la revelionul din 1996 de la TVR, interpretat senzațional de Dem Rădulescu și Jean Constantin.

Dem Rădulescu era un fost Prim-secretar PCR, ajuns capitalist după Revoluție, care are nostalgia vremurilor comuniste, invocînd chiar poezia Anei Blandiana! Momentul amuzant până la lacrimi - cunoscând autoarea versurilor - se găsește în filmarea din finalul textului nostru.

Mulți se vor întreba cum am intrat noi în posesia acestui document senzațional care aruncă în aer statutul de disident al Anei Blandiana. Nimic mai simplu. Cele două file originale ale „Propunerii” lui D.R. Popescu către Suzana Gâdea pentru aprobarea vastei excursii cerute de familia Anei Blandiana au fost scoase la licitație de Artmark, pornindu-se de la prețul de 40 euro. Documentul a fost însă retras, fiind achiziționat de Arhivele Naționale pe baza dreptului de preempțiune:

 

Așadar, este vorba despre un document autentic, publicat aici pentru prima oară, fiind extrem de important pentru orice istorie adevărată a literaturii române, astfel încît să înceteze această mistificare privind așa-zisa disidență anticomunistă a poetei Ana Blandiana!

De altfel, despre această „disidență” noi am scris de atîtea ori, fără ca Ana Blandiana să renunțe la ipocrizie, continuînd să vorbească despre interdicțiile sale decise de PCR. Reluăm aici argumentele prezentate de noi încă din 2015.

Într-un interviu a declarat că a avut parte de 3 perioade de interdicție, informație preluată și pe Wikipedia, acestea fiind delimitate astfel: 1959-1964, 1985, 1988-1989. Informație prețioasă: Ana Blandiana s-a născut în anul 1942.

Deci, prima perioadă de interdicție ar fi fost între 1959-1964. Un calcul simplu ne arată că în anul 1959 Ana Blandiana avea doar… 17 ani, deci interdicția este absurdă, căci, la această vârstă, oricât de talentată ar fi fost, nu putea avea pretenția să i se publice vreun volum de versuri!

Dacă ar fi să-i dăm crezare, înseamnă că toți scriitorii sunt interziși pentru că nici lor nu li se publică volumele din anii de liceu! Și, culmea, Blandiana se plânge că era interzisă la 17 ani, deși, dintr-o Fișă de cadre a Comitetului Central al PCR, pe care o vom publica mai jos, aflăm că ea publicase deja mai multe poezii în revista liceului pe care-l urma! Penibilul acestei „interdicții” se observă și în faptul că, la numai 22 de ani, fiind proaspătă absolventă a facultății, în anul 1964 îi apare primul volum de versuri, „Persoana întîi plural” - despre utecisti și utemiști, aparut la Editura pentru literatură (1964) cu o prefață elogioasa de Nicolae Manolescu!

Tot atunci inclusă și în antologia "30 de poeți tineri". În 1963 deja publică în "Contemporanul” condus de George Ivașcu.

Din aceeași "perioadă de interdicție" Arhivele rețin și o scrisoare adresată de Otilia Rusan (Ana Blandiana) tovarășului MIhai Beniuc, președintele USR de atunci, din care cităm:

"M-am născut la 25 martie 1942, am absolvit școală medie în 1959, am colaborat până acum (debutând în 1959), la "Luceafărul”, "Tribună”, "Iașul literar”, "Scrisul bănățean”, unde am publicat poezii și poeme (dintre acestea din urmă notez: Despre cei ce se nasc, Cântec de zidari, în ianuarie, Poem despre mine, Cântec dintr-o fereastră, 1073, etc.)
 
Vreau să continui să scriu pe aceeași linie a cunoașterii adânci a omului nou, la o temperatură cât mai înaltă.

București, la 1 iunie 1961

Ana Blandiana (Otilia Rusan)"

("Intelectuali români în arhivele comunismului", colecția Bibliotecă de Istorie a Editurii Nemira (2006, Pag. 537), coordonator Dan Cătănuș, prefața acad. Dan Berindei)

Cererea i-a fost aprobată și, ca urmare, așa i s-a născut, în acea toamnă, minunatul poem publicat în presă vremii, "Vibratoarele pe Argeș”:

"Ca niște sentimente zguduitoare

Vibratoarele intră-n beton

Împodobind cu emoția vibrațiilor

Trupul lor mare și monoton

Vibrați pentru munți, pentru frumusețea femeii

Pentru șantierele din Onești și de la Galați,

Pentru Cosmos și pentru tunelul de aducțiune,

Vibrați, băieți, vibrați!"

A doua perioadă de interdicție cu care se laudă Blandiana ar fi fost în anul 1985. Consultînd vasta sa bibliografie, aflăm că în acest an de „interdicție” îi apar două cărți: volumul de eseuri „Autoportret cu palimpsest”, precum și „Valaki engem almodik”, o traducere în limba maghiară, apărută la editura Kriterion din București!

Un mic amănunt care, poate, contează: director al Editurii Kriterion era un alt "mare disident": Domokos Géza.  Domokos Géza a fost decorat de trei ori pentru activitatea sa în timpul regimului comunist apoi, în decembrie 1989, a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.și primul președinte al UDMR, susținut chiar de Ion Iliescu. Apoi a fost deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Covasna pe listele UDMR, fiind, evident, și un fervent susținător al "autonomiei regionale". Dar în timpul "disidenței" sale a fost, rând pe rând: membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, membru supleant al CC al PCR (1969-1984). Din 1971 a fost vicepreședintele Consiliului Național al Radio-Televiziunii, iar între anii 1969-1990 director fondator al Editurii Kriterion din București. Pentru cei mai tineri vom prezenta cum arăta Programul TV în vremea în care fondatorul UDMR era la butoanele roșii:

 

Tot în anul 1985, revista „Tribuna” publică în nr. 44 eseul „Starea de insomnie” al lui Marian Papahagi despre Ana Blandiana! Îi lăsăm pe cititori să decidă dacă acesta este „tratamentul” unui scriitor într-o perioadă de interdicție! De altfel, dacă ne uităm pe lista cărților sale, observăm că în perioada 1964-1989, adică în cei 25 de ani de la debut pînă la Revoluție, Blandiana nu a publicat măcar o carte doar în anii 1965, 1967, 1968, 1973, 1976, 1979, dar asta nu pentru că ar fi fost interzisă de cineva, căci, în aceeași perioadă, a publicat mai multe cărți în același an: 1970, 1982, 1985, 1987! Ori, după cum bine se știe, în acele vremuri oricare alt scriitor abia dacă putea să publice o carte în cinci ani. Văzîndu-i bibliografia, ai sentimentul că Ana Blandiana a publicat mai mult decît a scris!

A treia perioadă de interdicție s-ar fi consumat în anii 1988-1989. Aici minciuna este și mai evidentă, căci în acești doi ani Blandiana a publicat următoarele volume:

- 1988: „Întâmplări de pe strada mea”, „Poezii” (colecția BPT, unde nu era publicat oricine) și „Kopie eines Alptraums”, la ed. Spektrum din Berlin

 - 1989: „The Hour of Sand”, Anvil Press Poetry, London, „Mineviku – Plaanid”, L.R., Tallinn în limba estonă și „Sniega Stunda”, Liesna, Riga în limba letonă!

- 1989: "Poezii”, Colecția Biblioteca Pentru Toți (BPT), Ed. Minerva, prefață de Eugen Simion, 100.000 de exemplare (calculați și beneficiile materiale directe):

Iată cum simpla consultare a listei cărților publicate de Ana Blandiana arată că nu a fost nicidecum supusă vreunor interdicții ci, mai degrabă, a fost unul dintre scriitorii cei mai privilegiați din timpul comunismului, cu un debut timpuriu, cu numeroase apariții editoriale, cu toate premiile posibile, cu traduceri în limbile cele mai exotice și chiar cu burse internaționale în Occident! La toate acestea nu visa nici măcar vreun poet de curte al regimului, darămite un „disident”!

Și, ca totul să fie pus pe masă, iată și „Fișa de cadre” întocmită de Comitetul Central al PCR, referitoare la Ana Blandiana și Romulus Rusan, din care aflăm că „disidenta” Ana Blandiana a fost decorată de Partidul Comunist Român, prin decret semnat de peședintele Nicolae Ceaușescu, cu „Ordinul Meritul Cultural” clasa a IV-a:

 

 

Anul trecut, poeta a primit același ordin din partea unui alt președinte al României, Klaus Iohannis, care i-a acordat tot decorația Ordinul "Meritul Cultural”, de data aceasta pentru "meritele sale ca președinte fondator al Memorialului Victimelor".

 

Cititorii noștri poate știu, de asemenea, că și în manualele școlare Ana Blandiana este prezentată elevilor ca mare disident anticomunist, avînd chiar un Festival care-i poartă numele, în care sunt angrenați absolut toți elevii, studenții și profesorii din România. Mai mult, disidenta și-a transformat propria casă de vacanță de la Comana în Casă memorială, Primăria plătind acum toate angaralele.

Un amănunt interesant: azi, Ana Blandiana este membru corespondent al Academiei Române, avînd exact același statut pe care-l avea și Suzana Gâdea, cea care i-a aprobat în 1982 excursia de 90 de zile în nouă țări ocidentale. Numai că Suzanei Gâdea i-a fost retras în 1990 acest titlu de academician, fără ca, din recunoștință, Ana Blandiana să protesteze, așa cum a făcut în 1990, atunci cînd a fost arestat mult prea apropiatul său prieten de la Comana, Gogu Rădulescu, membru marcant al PCR, motiv pentru care a și căpătat porecla „Disidenta lui Gogu”!

Ana Blandiana nu este însă singurul scriitor care a făcut eforturi disperate de a poza ca „disident anticomunist”, încercând să profite de avantajele acestui statut. Motiv pentru care vom publica în perioada următoare și alte dosare ale scriitorilor comuniști convertiți după Revoluție în disidenți anticomuniști. Va fi spectaculos, cu multe surprize.