ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Marţi, în Egipt, un tribunal a înterzis mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, fiind considerată un aliat al Fraţilor Musulmani, organizaţie care a fost decretată drept "teroristă" la Cairo, conform unei surse judiciare.

După ce preşedintele Mohamed Morsi a fost destituit de armată pe 3 iulie, susţinătorii acestuia sunt reprimaţi în mod sângeros de către noua putere instituită de militari, fiind vizată mai ales confreria Fraţii Musulmani, mişcarea Hamas fiind acuzată, de asemenea, de "complot" pentru desfăşurarea unor acţiuni violente pe teritoriul egiptean.