Primul smartphone cu noua versiune de Android, KitKat (v4.4) intră de azi pe piaţa telecom, fiind disponibil inclusiv pentru România. Dezvoltat de Google cu LG, Nexus 5 are un preţ "recomandat" în Europa de 349 euro, respectiv 400 euro, în funcţie de capacitatea internă de stocare. Terminalul nu are card microSD, aşa că oferă 16GB/32GB.

Coreenii au echipat Nexus 5 cu un display True HD IPS de... 4.95 inci (12.5cm), cu o rezoluţie 1080 x 1920 pixeli, oferind o impresionantă densitate de 445ppi. Nu lipseşte protecţia Gorilla Glass 3 pentru ecran. Terminalul funcţionează în reţele 4G, la care se adaugă conectivitatea Wi-Fi şi NFC.

Scheletul hardware este format dintr-un chipset Qualcomm Snapdragon 800, procesor quad-core la 2,3GHz cu 2GB memorie RAM.

Camera foto principală este de 8MP, cu stabilizator optic de imagine.