La 34 de ani, Roger Federer nu are gânduri de retragere pentru următorii doi ani
Roger Federer, locul 3 ATP, nu se gândește la retragere, campionul elvețian în vârstă de 34 de ani confirmând participarea la următoarele două ediții ale turneului de 250 de puncte de la Stuttgart, din 2016 și 2017, informează site-ul oficial al competiției.
Federer, unul dintre cei mai valoroși jucători de tenis din istorie, nu a fost prezent la ediția din acest an a Mercedes Cup, care din 2015 se dispută pe iarbă, în iunie, după ce anterior a avut loc pe zgură, în luna iulie. Acum face parte din seria de competiții pe iarbă care precede turneul de la Wimbledon. În 2016, Mercedes Cup va avea loc între 4 și 12 iunie, iar învingătorul va primi un automobil pe lângă premiul în bani.
"Am urmărit la televizor prima ediție (n.r. - pe iarbă), a fost o ambianță foarte frumoasă. Am dorit întotdeauna să joc la turneul de la Stuttgart, dar se desfășura mereu într-un moment nepotrivit, după Wimbledon. Acum că au schimbat locul în calendar, posbilitatea de a participa la Mercedes Cup este entuziasmantă. Abia aștept. Îmi place să joc pe iarbă - întotdeauna mi-a plăcut, îmi va plăcea mereu", a declarat fostul lider ATP.
Prezent în circuitul profesionist de 17 ani, Federer a încheiat anul 2015 cu o finală pierdută la Turneul Campionilor de la O2 Arena din Londra, în fața sârbului Novak Djokovici, locul 1 ATP. Elvețianul a câștigat în acest an șase turnee, la Brisbane, Dubai, Istanbul, Halle, Cincinnati și Basel. El a mai fost finalist la Wimbledon, US Open, Indian Wells și Roma.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Ce a descoperit Silviu Gurlui după ce a urmărit Dunărea de la izvor până în România: Anomalia de 1.000 de metri cubi pe secundă de la graniță
Diana Șoșoacă sau Ferească Dumnezeu!
Cine sunt propagandiștii anti-georgiști: Cristian Tabără, un alt Avramescu. Acuzat de bigamie și pedofilie: cercetat penal pentru viol asupra fetiței de 11 ani a partenerei sale. ”Da, mi-a alunecat degetul în vaginul fetiței” - DOSARUL MUȘAMALIZAT
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Persoane: Roger Federer
Locații: Elvetia
Subiecte: Tenis masculin
Organizații: ATP
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)