La moartea unui Apostol Andrei

Alba, Argeş, Cluj, Mureş, Olt, Sibiu: judeţele din care au provenit victimele accidentului aviatic de vineri, în urma căruia opt persoane au murit.
"Regăţeni" şi "ardeleni". "Ardeleni" şi "regăţeni". Pentru mine, aceste aşa-zise denumiri sunt în ghilimele, pentru că aceste diferenţieri nu există.
Ele au apărut doar ca o nevoie a unora pentru a ne dezbina, pentru a ne întărâta unul împotriva altuia. Această aşa-zisă diferenţiere a fost inventată în timpul recent, nu are fundament. Iar aceşti bărbaţi, care au zburat pe cerul României şi au murit pe pământul ei, au arătat-o.
Au muncit împreună, s-au bucurat împreună şi până la urmă aşa au şi plecat dintre noi. Iată că în ciuda celor care ne împart în "superiori" şi "inferiori", toţi 10 au avut curajul şi tăria să rămână fideli Armatei şi Ţării, deşi ştiau bine ce material tehnic le pune statul la dispoziţie.
Este simplu să arunci cu "anateme" asupra poporului pentru că nu votează "cum trebuie" şi să împarţi lumea în buni şi răi, atunci când stai tolănit în fotoliu, în faţa tastaturii sau din studioul de televiziune. Este infinit mai greu însă să lucrezi într-un mediu care te poate ucide în orice moment şi să te bazezi doar pe cel de lângă tine, nu pe forţa trustului sau a mogulului. Şi acel om poate că vine dintr-o zonă de "asistaţi social", de "leneşi" sau de "înapoiaţi".
Şi totuşi, în ciuda tuturor necazurilor şi lipsurilor, Artur-Grigore, Rareş-Cosmin, Răzvan-Aurel, Andrei-Cătălin, Paul, Dorin, Vasile-Marian, Constantin-Dorin au mers înainte. Câţi din deontologii zilelor noastre ar fi făcut ce-au făcut ei pentru ţara aceasta? Inutil a mai întreba: ei "divorţează" de România pentru că ea, Ţara, nu le mai ajunge la nas.
Înainte de a încheia însă, nu pot să nu remarc două chestiuni:
1) Ca şi în cazul victimelor din Apuseni, primii la locul accidentului au fost localnici, ciobani. Reprezentanţii României "nostalgice şi îmbătrânite" cum ar spune unii. Şi nu gps-urile, structurile şi maşinăria statului modern liberal le-au dat lui Valentin şi Corneliu-Gabriel primul ajutor.
2) Pe cel mai tânăr dintre cei căzuţi îl cheamă Andrei Apostol. Ca şi pe Sfântul protector al românilor, cel dintâi chemat de Hristos la Apostolie. Părinţii săi erau plecaţi la muncă în străinătate.Copil de la ţară. Era născut în 1989. A murit apărând România liberală, europeană, care l-a despărţit de cei dragi, dar nu a avut bani să-i cumpere un elicopter decent.
Anul acesta, de ziua naţională măcar, să ne rugăm pentru cei căzuţi, pentru familiile lor şi pentru cei care au supravieţuit.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)