Laptopul Iuliei Ionescu, ridicat de poliţişti pentru percheziţie informatică

Poliţiştii bucureşteni au ridicat laptopul Iuliei Ionescu, la solicitarea procurorului de caz, pentru percheziţie informatică, potrivit unor surse din Poliţie. Anchetatorii vor să stabilească exact cu cine a corespondat Iulia Ionescu prin intermediul poştei electronice şi în ce a constat această corespondenţă, înainte ca aceasta să fugă de acasă.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Mediafax, că laptopul Iuliei Ionescu a fost ridicat la cererea procurorului de caz, care a solicitat o expertiză şi verificare suplimentară, înainte ca dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru continuarea cercetărilor.
Laptopul Iuliei Ionescu a fost predat ofiţerilor specializaţi în infracţionalitate informatică din cadrul Direcţiei de Combatare a Criminalităţii Organizate, care vor face percheziţia informatică.
Iulia Ionescu, în vârstă de 15 ani, elevă la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti, a fost dată dispărută în 12 februarie, fiind găsită în 15 februarie, într-un tren în care a urcat la Suceava şi care mergea spre Bucureşti. Ea a fost adusă la Bucureşti de poliţişti şi predată familiei, după ce a fost audiată.
Cercetările în acest caz sunt făcute de poliţiştii de la Sectorul 5, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. Anchetatorii au început urmărirea penală in rem, pentru infracţiunea de lipsire de libertate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)